„E foarte drăguț să particip la un festival pe care în liceu și studenție îl așteptam cu nerăbdare”

 * dialog cu ieșeanca Diana Mititelu, regizor la Teatrul de Stat Constanța, câștigătoare, în acest an, a Premiului UNITER pentru DEBUT

„E foarte drăguț să particip la un festival pe care în liceu și studenție îl așteptam cu nerăbdare”

Nu peste mult timp la Iași se va deschide cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), manifestare organizată de către Teatrul „Luceafărul”. FITPTI nu este doar un festival de marcă recunoscut inclusiv pe plan internațional, ci și un spațiu de expresie pentru mulți tineri. Unul dintre invitații ediției din acest an este regizoarea Diana Mititelu, care în acest an a câștigat Premiul UNITER pentru DEBUT. Am discutat cu ieșeanca Diana Mititelu, regizor la Teatrul de Stat de la Constanța, despre tineri, despre scena care poate deveni un spațiu sigur în care oamenii pot împărtăși lucruri foarte dureroase pentru ei, și despre lucrurile care o bucură.

- 2021 a fost, până acum, un an grozav pentru tine, Diana. Premiul UNITER pentru DEBUT, un spectacol selecționat la festivaluri de anvergură - „Jocuri în curtea din spate”, de la Sibiu și în curând Iași. Cum a fost primită piesa de către public?

- Spectacolul a fost primit frumos, dar a fost și mai frumos ce a generat. Am avut câteva sesiuni de dezbateri după reprezentații, extrem de interesante, unde câteva tinere au povestit, cu foarte multă deschidere și emoție, experiențele lor și asta m-a atins foarte tare. Am văzut cum teatrul poate să devină un spațiu sigur, în care oamenii pot împărtăși lucruri foarte dureroase pentru ei și cred că asta contează cel mai mult.

- Ce te-a determinat să alegi textul?

- A fost un context mai degrabă. Producătorul spectacolului, Teatrul de Stat Constanța, își dorea un spectacol dedicat unui anumit segment de public, care să poată atrage colaborarea între instituții, între școli și teatru, și m-am gândit la textul Ednei Mazya. Un text extrem de popular, în sensul bun, cu partituri excelente pentru actori, dramaturgie interesantă, subiect puternic și incomod, care mă preocupa foarte tare.

- Unele aspecte violente din viața reală se regăsesc în piesă. Ce ar trebui făcut pentru a fi eliminate?

- WOW, e copleșitoare întrebarea. Nu știu în ce măsură pot fi eliminate. Cred că violența, agresivitatea, răul în general, fac parte din natura umană, nu știu dacă vor putea fi vreodată anihilate. Nu știu dacă există vreun buton magic de OFF pentru ele, însă mă gândesc că pot fi prevenite sau gestionate mai bine atunci când se manifestă. Probabil că soluția e în educație și dialog, în răbdare și  în curiozitatea de a-l înțelege pe celălalt. Eu cel puțin așa încerc să trăiesc.

- Vorbești despre radiografia psihicului adolescentin. Cum arată? Cât de diferită este de adolescența ta?

- Nu foarte diferită. Nesiguranțe, căutări, poftă de adrenalină, confuzie, energie am și aveam și eu. Cred ca diferențele între generații sunt chestiuni de nuanță, dar, în fond, psihologic vorbind, trecem aceleași praguri, adolescența rămânând perioada primelor  experiențe: prima țigară, primul sărut, primul mers la mare, prima dezamăgire etc. Nu mi-a fost și nici nu îmi e greu să empatizez cu tineri de 16, 17 ani.  

- Spune-mi, te rog, vin tinerii la teatru? Ce piese preferă? Și dacă nu vin, cum ar trebui atrași?

- Eu îi observ în sălile de teatru. Nu prea ai cum să îi ratezi pentru că tot timpul vin în grup.  Însă, oricum, nu mă raportez la adolescenți ca la o specie misterioasă, de neînțeles. Mă gândesc că le place ce îmi place și mie. Să vadă ceva credibil, convingător, spus, de ce nu? cu umor, racordat la prezent, care să potențeze alte căutări. Și mai cred că, dacă îți place să mergi la teatru, mergi la teatru și ai curiozitatea de a vedea și participa la tot felul de exprimări artistice, indiferent de temă sau estetică.

- Ca regizor, cum alegi piesele pe care le vei monta? Ce ți-ar plăcea să pui în scenă în mod deosebit?

- Am stat mult să mă gândesc la asta și îi admir foarte mult pe colegii mei care și-au găsit un univers sau care și-au formulat un statement artistic. Eu nu am reușit să fac asta și nici nu știu dacă o să o pot face vreodată. Alegerea textelor mele e mai degrabă impulsivă, instinctivă. Dar, dacă ar fi să găsesc un fir roșu, cred că textele care mă interesează și pe care vreau să le montez au problematici extrem de nuanțate, care tensionează relația mea cu adevărul și care mă obligă să dezvolt un pluriperspectivism pe care nu știu dacă aș fi avut răbdare să-l exploatez dacă nu mi-aș fi creat contextul ăsta cu teatrul.

- Cât de curând spectacolul pentru care ai primit Premiul UNITER se va juca la Iași, la FITPTI. Cum e să vii cu o piesă în orașul în care te-ai născut?

- Reprezentația de la Iași e ceva foarte personal pentru mine - pentru prima oară mama va vedea un spectacol de-al meu. Gândul că în sală va fi persoana cea mai importantă din viața mea, cel mai puternic și drept și frumos om din câți știu, e minunat. Plus că e foarte drăguț să particip la un festival pe care în liceu și studenție îl așteptam cu nerăbdare.

- Aș schimba registrul și aș trece în cel personal. Mă întreb ce te-a atras la teatru, la scenă? De ce ți-ai dorit să fii regizor?

- Povestea e foarte simpatică în banalitatea ei. Eram studentă la Psihologie, mă îndreptam spre un curs de statistică, așteptam la trecerea de pietoni. Îmi doream să fac teatru, dar nu aveam curaj să mă fac actriță, mi se părea prea complicat și mi-a încolțit gândul ăsta că aș putea să fiu regizor. Și am luat decizia. Cam așa am ales teatrul, a fost ceva spontan, așteptând semaforul să se facă verde.

A consemnat Maura ANGHEL