„Îmi place să trezesc acel ceva adormit în fiecare și să mă reinventez de câte ori este nevoie”

 * dialog cu prof. înv. Monica Priceputu, de la Școala Primară „Carol I” Iași

Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur. 

Astăzi vă invităm la un dialog cu un „croitor de aripi” – Monica Priceputu, profesor pentru învățământul primar la Școala „Carol I” Iași.

- Dacă ar fi să fiți portretizată într-un tablou, cum v-ar plăcea să arătați? Cum v-ați imagina portretul dvs imortalizat pe o pânză?

- Suntem în prag de primăvară, așa că mă duc cu gândul la imaginea mea imortalizată pe o pânză sub chipul unei june primăveri, anotimpul meu preferat. Cred că între mine și primăvară există mai multe asemănări: e gingașă, dar cutezătoare în același timp, nu stă locului, căci are de trezit întreaga natură la viață, e senină, caldă, bine dispusă, dar și năzuroasă, câteodată. Sintetizând, îmi place să trezesc acel ,,ceva adormit” în fiecare și să mă reinventez de câte ori este nevoie. Nu sunt o persoană căreia îi place să se expună, dar gândul că imaginea mea ar rămâne imprimată pe vecie în mintea, ochii sau inima cuiva, mi-ar permite să mă las imortalizată.

- Cu ochii minții deja vedem tabloul, dar cine este doamna care ne zâmbește din spatele imaginii? Noi o cunoaștem prin prisma meseriei, cea de profesor pentru învățământul primar. Cine este Monica Priceputu?

- Sunt o ființă unică, dar repetabilă, complicată și totuși atât de simplă, o enigmă, dar și o carte deschisă pentru cine știe să mă citească. Cred că aproape orice fetiță visa când era mică să devină doctoriță sau învățătoare. Am încercat întâi calea medicinei, dar mi-am dat seama că sunt prea sensibilă să pot da piept zi de zi cu suferința fizică a oamenilor și am ales să ,,tratez”, mințile și sufletele puilor de om. Această nouă cale mi-a adus satisfacții pe care poate nicio altă profesie nu ți le poate da. Bucuria de a fi sorbită din ochi la fiecare vorbă, de a fi oprită în timpul lecției pentru a ți se spune un atât de sincer ,,Te iubesc, doamna!”, de a vedea că munca ta de croitor de aripi nu e în zadar nu o poate trăi oricine. E drept că această profesie vine la pachet  cu efortul unui studiu pe parcursul întregii vieți, dar care te împlinește zi de zi.

- Se vorbeșt mult despre discriminarea feminină. V-ați simțit vreodată discriminată în raport cu domnii? Sau poate cu unele doamne? Cum ați depășit acel moment?

- Discriminată este femeia care se lasă sau se simte a fi discriminată fie de către bărbați, fie de către femei. Dacă știi că fiecare e unic în felul său, că fiecare are ceva frumos și bun în el care încă nu a fost descoperit nu mai discriminezi pe nimeni.

Ceea ce nu îmi place este lipsa din ce în ce mai acută de solidaritate feminină, competiția în care se poziționează unele femei vizavi de altele în încercarea de a atinge perfecțiunea.

- Sunteți cadru didactic. Cum sunt elevii dvs?

- Elevii mei sunt geniali! Pe peretele din fața clasei, deasupra tablei, am lipit sintagma ,,SUNTEM ELEVI GENIALI!”, scrisă exact așa, cu majuscule.    Gândindu-mă la Efectul Pygmalion, cred că elevii mei, citind zi de zi acest enunț, își vor îmbunătăți performanțele individuale și vor atinge stadiul de școlari geniali.

Aceasta este misiunea mea zilnică: să găsesc și să scot la suprafață acel ceva genial în fiecare dintre elevii mei.

- Într-o lume a divergențelor, în care domnii par să domine, ce rol va oferiți? Și de ce?

- Chiar dacă în lumea aceasta par să domine domnii, cred că a-ți prețui și a-ți păstra feminitatea este o artă la care este mult de lucru. Feminitatea e cartea de vizită a unei femei, chiar superputerea ei, cred eu. A descoperi comoara propriei feminități ar trebui să fie rolul oricărei femei.

- Și dacă mâine ar fi să schimbați lumea, ce ați face?

- Dacă mâine ar fi să schimb lumea, aș schimba mentalități, de fapt. Călătoria e mai important decât destinația. Fericirea se găsește pe drumul acestei călătorii, nu la capătul lui. Să ne urmăm visurile și să ne bucurăm de experiențele pe care le trăim!

A consemnat Maura ANGHEL