„Marea Dictare”, o adevărată provocare pentru ieșeni!

1dictare

Dimensiune font:

| 01-09-2023 07:09

* „Marea Dictare” a fost o adevărată provocare pentru persoanele care au venit ieri, în Parcul Expoziţiei, să sărbătorească Ziua Limbii Române * o mare provocare a fost şi pentru juriu, format din profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” * participanţii cu cele mai bune rezultate au fost răsplătiţi cu premii * toţi cei care au venit joi în Parcul Expoziţiei au primit câte o diplomă de participare

Cei care au venit la „Marea Dictare”, au avut de scris cât mai corect un fragment din romanul „Moromeţii”, de Marin Preda, şi un alt fragment din „Amintirile” marelui Ion Creangă. 

Pentru unii nu a fost deloc uşoară testarea abilităţilor de scriere după dictare, verificarea cunoştinţelor gramaticale şi de ortografie, aşa că fie au dat lucrările goale, fie au avut greşeli care au fost încondeiate cu pixul de culoarea roşie, fie au scris pur şi simplu „Dictaţi prea repede”.

A fost şi de înţeles, pentru că iniţiativei inedite au răspuns persoane cu vârste chiar şi de 80 de ani. 

Ştefania, o fetiţă de 8 ani, elevă la Şcoala „Mihai Dumitriudin Valea Lupului. „Am venit să mai învăţ să scriu. A fost o experienţă frumoasă. Poate am să mai vin şi la anul, a spus Ştefania.

De inedita experienţă s-au bucurat şi adulţii. „A fost foarte frumos, experienţa asta e inedită, şi am avut noroc că a ţinut şi vremea cu noi. Parcă a făcut parte din echipă. După atâţia ani de la terminarea şcolii, mâna începuse să-mi tremure, nu mai reuşeam să ţin ritmul, dar mi-am revenit. Astfel de legături sunt utile. Întăresc legăturile dintre oameni, îi ajută să socializeze, nu mai există vârstă, funcţii. Ar trebui mai multe astfel de evenimente organizate pentru copii dar şi pentru noi cei care aproape am uitat de copilărie, a spus Mihaela, una dintre persoanele care au participat la concurs.

Evenimentul nu a fost organizat întâmplător - joi a fost „Ziua Limbii Române

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” şi Consiliul Judeţean Iaşi. Nici locaţia nu a fost aleasă întâmplător. Parcul Expoziţiei nu este doar un loc deosebit al urbii ieşene. Puţini sunt cei care ştiu că acum aproape 100 de ani autorităţile au vrut să sărbătorească unirea cu Basarabiei cu ţara mamă. „Limba română are o anumită rigoare. Pentru aceasta milităm astăzi, pentru revenirea la o scriere corectă, la rigorile ortografiei înţelese după tratatul Academiei Române. Este şi o încercare a noastră, a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi, de a sensibiliza publicul larg cu privire la cuvântul scris în cărţi, pentru că deocamdată singurele depozitare ale limbii adevărate sunt cărţile, textul scris editat de edituri profesioniste, redactat. Textele scrise de mass media şi reţelele de socializare s-au îndepărtat de rigorile iniţiale care existau acum 30-40 de ani”, a spus Dan Doboş, managerul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi, organizatorul evenimentului. 

Profesorii de limbă şi literatură română spun că dictarea a fost şi rămâne un exerciţiu provocator prin care se atrage atenţia că limba rămâne cel mai important instrument de comunicare şi liantul în relaţionarea dintre oameni. „Exerciţiul de dictare de astăzi este nu doar simbolic, ci şi practic, pentru că ne pun în valoare aceste competenţe. Totodată, atrage atenţia că limba română literară se dezvoltă în şcoală, competenţe pe care de-a lungul vieţii trebuie să le menţinem citind, practicând scrisul, scrisul de mână, care este foarte important, şi, de ce nu, participarea la astfel de evenimente.  Întotdeauna sunt persoane care au competenţe de comunicare scrisă sau orală în limba maternă. Ar trebui ca astfel de probleme să fie reduse până la ieşirea din programul de şcolarizare. Iniţiativa de a duce şi în anii de liceu orele de gramatică, nu doar studiul literaturii, conduce către un control mai bun al acestor competenţe, a spus Luciana Antoci, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.  

Juriul a fost format din Constantin Dram, prof.univ.dr la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, lect. univ. dr. Livia Iacob, de la Facultatea de Litere a UAIC, şi scriitorul Marius Chelaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi. „Ziua limbii române este un eveniment de excepţie pentru orice om care s-a născut şi gândeşte în limba română. Este foarte importantă ideea de limbă şi ar trebui să ştim cu toţii că de-a lungul istoriei au existat mereu popoare şi populaţii. Au fost foarte multe lucrări, textele au fost grele pentru cei care în timp au pierdut exerciţiul scrierii după dictare, dar a fost benefici exerciţiul în sine şi bucuria de a fi aici”, a spus preşedintele juriului, Constantin Dram. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
24/11/2024 23:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
24/11/2024 23:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
24/11/2024 23:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
24/11/2024 23:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei