„Muzica mă înalță, a fost mereu în destinul meu”

 Dialog cu baritonul Lucian Petrean, de la Opera Națională București

 

Are un CV impresionant, completat într-un timp foarte scurt. Este unul dintre cei mai buni baritoni din România și al patrulea bariton român din lume, după George Petean, Ionuț Pascu și Sebastian Catană. Este un artist care s-a dăruit comple muzicii, crede cu tot sufletul său în Dumnezeu și iubește nespus de mult publicul, care îl răsplătește mereu cu aplauze, așa cum a fost și la Iași, în urma spectacolului „Rigoletto”, în care a făcut un rol magistral. Nici nu ar fi putut să fie altfel pentru că este cel mai bun bariton din România pentru rolul bufonului Ducelui de Mantua, așa după cum a spus dirijorul David Crescenzi despre Lucian Petrean, bistrițeanul școlit în ale muzicii la Cluj, strămutat la București și un oaspete drag al Iașului.

Am discutat cu Lucian Petrean, de la Opera Național București, despre muzică, despre oameni, despre viață și despre tot ceea ce-l animă atunci când este pe scenă.

- Sunteți cel mai bun bariton în rolul lui Rigoletto, a spus distinsul dirijor David Crescenzi.

- Am fost onorat de aprecierea domniei sale, știută fiind reputația maestrului a cărei baghetă este magică. Onorat și obligat totodată fiindcă astfel de cuvinte te înalță, dar îți aduc și o responsabilitate imensă de a fi mereu mai bun. Am debutat cu „Rigoletto” în 2010, în cadrul Festivalului „Viva Vox” la Opera Naţională din Cluj Napoca. Atunci când mi s-a propus m-am temut un pic pentru că este un rol greu, cu care alții își încheie cariera, iar eu eram la început. Rolul lui Rigoletto este un vis pentru orice bariton. Spun acest lucru pentru că, dincolo de dificultăţile tehnice, personajul are și daruri interpretaţionale  mari – este și bufonul Ducelui de Mantova, dar și tatăl îndurerat de pierderea fiicei răpite, Gilda, o copilă de 17 ani, pe care o vede ucisă chiar sub ochii săi.

- Ați jucat acest rol nu doar în țară, l-ați pregătit și pentru un celebru festival din Italia.

- Din păcate, pandemia a răsturnat total planurile. Ar fi trebuit să cânt acest rol cu Opera din Parma la Busseto, acolo unde s-a născut şi a copilărit marele Giuseppe Verdi. Evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei, însă există șanse de a fi reluat anul viitor. Pentru mine, Rigoletto a fost un rol de debut pe multe scene, inclusiv la Opera din București.

- De la slujirea lui Dumnezeu la muzică nu a fost nici măcar un pas, a fost vorba despre un drum firesc

- Nimic nu se face fără voia Domnului. După debutul meu în Rigoletto au urmat multe roluri și multe spectacole și în țară, și peste hotare. Am avut colaborări deosebite alături de artişti de talie internaţională și gândul mă duce către Gianluca Terranova, tenor italian cu care am cântat împreună în producţia „Aida” de la Opera din Nancy. O altă colaborare memorabilă a avut loc la Opera din Tel Aviv cu rolul Scarpia din opera „Tosca”, pe care am jucat-o și la Iași. La Tel Aviv am fost sub conducerea maestrului Daniel Oren, un mare dirjor. Pentru un artist este foarte important studiul, iar eu am avut șansa de a lucra cu maeștrii  Giorgio Zancanaro și Bonaldo Giaiotti, în Italia, patria operei, unde este foarte important să ajungă fiecare solist. La fel de important este și lucrul cu pianiștii, iar eu sunt recunoscător Kamilei Akhmedjanova, lui Stellario Fagone și lui Simone Savina.

- Cum a fost colaborarea cu Iașul?

- Eu cunosc Iașul și opera lui de mulți ani, am venit pentru prima oară la invitația doamnei Beatrice Rancea, iar în 2018 am câștigat Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Am revenit de multe ori, chiar și anul trecut, când instituția a împlinit 65 de ani de la înființare. M-a bucurat enorm de mult invitația primită din partea conducerii actuale de a cânta în Rigoletto, un rol care mă obligă foarte mult. Am regăsit colegi foarte bine pregătiți, o echipă cu care mereu se poate face performanță și un public extrem de călduros.

- Câte roluri cu Rigoletto ați avut?

- Nu le-am numărat pe toate, dar cred că am depășit 50. Cele mai multe au fost într-un turneu în Spania, în jur de 13. Rigoletto a fost un rol pe care l-am învățat încă din Conservator și aici aș vrea să le spun viitorilor artiști că se poate face performanță încă din școală. În anul doi de master am debutat în „Pagliacci”. În 2012 am debutat în Giorgio Germont la Opera Maghiară din Cluj, alături de Cristina Simionescu, de la Opera Națională Română din Iași. În același timp pregătisem Scarpia, dar încă nu-l debutasem. Este un rol extrem extrem de complex pe care l-am cântat pe scena Operei din Brașov, unde am cântat în premieră și alte roluri destul de dificile, cum ar fi cel din „Falstaff”, un rol care se joacă, nu se cântă. Primul rol din opera bufă. O provocare, dar a ieșit minunat! Mi s-a potrivit foarte bine.

- Până acum nu am spus nimic despre scenele internaționale, deși ați cântat în foarte multe teatre.

- Așa este și peste tot am fost primit cu aplauze în 12 teatre de peste hotare. Am interpretat rolul lui Renato („Bal Mascat”) la Regensburg (Germania), pe care l-am dus și la Praga, dar şi la Bucureşti. Am cântat Scarpia în „Tosca” la Teatrul Greco-Roman din Catania, am debutat în rolul lui Amonasro în „Aida” de Verdi la Teatrul din Magdeburg. Cu Scarpia am fost la Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf şi Duisburg, iar cu Amonasro la Opera din Nancy (Franța). Am interpretat rolul Contelui di Luna în „Trubadurul” de Verdi la Teatrul Naţional Croat din Zagreb şi Scarpia la Tel Aviv. În Rigoletto am fost aplaudat și la Teatro din San Severo.

- Parcă și acum se aud aplauzele și cred că secretul este munca.  Performanță fără studiu nu se poate...

- Evident, iar eu am mers la studii în Italia, la Verona, unde am lucrat cu unul dintre cei mai mari baritoni ai lumii, Giorgio Zancanaro, care mi-a făcut un compliment extrem de frumos. Mi-a spus că, dacă ar fi avut vocea mea, ar fi avut o carieră mai mare! Apoi am ajuns la maestrul Giaiotti, care mi-a spus că demult nu a mai auzit o voce ca a mea, egală și constantă, și că neapărat va trebui să-mi păstrez drumul meu de bariton verdian și verist. Am ținut cont mereu de aceste sfaturi inclusiv atunci când am fost solicitat să cânt Wagner. E plătit mai bine, îți aduce mai multe catalogări, dar aș fi ieșit de pe drumul meu. Și bine am făcut pentru că am evitat tot felul de probleme inclusiv de sănătate a vocii.

- Muzica v-a adus momente sublime și ca preot, și ca bariton. Cât cântă preotul din dvs și cât cântă artistul?

- Depinde de operă. Gândiți-vă că eu am trecut de la rugăciune la Scarpia, șeful Poliției, necruțător, insensibil, inuman. Preotul din mine cântă mai mult la aria lui „Nabucco” din actul al patrulea. M-a întrebat cineva, demul: „Cum cânți acolo?”. Mă consider preotul care stă în fața altarului și care cântă „Pe tine te lăudăm”. Îmi place să cânt în genunchi, ca și cum m-aș ruga. Muzica mă înalță, ard ca o lumânare pe scenă.

A consemnat Maura ANGHEL