„Prin culorile, arhitectura orchestrală și ceea ce este scris în partitură, eu construiesc o dramă pe note”

 Dialog cu dirijorul și pianistul Vlad Iftinca, ieșeanul de la Opera de Stat din Stuttgart

S-a născut la Iași, într-o familie de artiști - mama, Evredica Filipovici, o mezzosoprană de o grație rară, și tatăl, Gheorghe Iftinca, un balerin de excepție, fiind lumini strălucitoare ale Operei ieșene. Într-un mediu în care arta era mai mult decât o credință, Vlad Iftinca a debutat în lumea muzicii prin studiul pianului, pe care l-a aprofundat în instituții prestigioase. Călătoria sa de studii a inclus Școala de Muzică „Reina Sofia” din Madrid, apoi a traversat oceanul către Mannes College for Music și a culminat cu Juilliard School din New York, un sanctuar al excelenței muzicale, unde destinul i-a rezervat un rol de profesor asociat în domeniul Canto.

Crescut într-un univers operatic, a ales să își dedice abilitățile de pianist corepetitor și vocal coach după finalizarea studiilor. Colaborarea sa de debut, plină de importanță și de durată, a fost cu Renata Scotto Opera Academy din Westchester, urmată de o experiență inestimabilă cu Lindemann Young Artists Development Program, care i-a deschis porțile spre prestigiosul Teatru Metropolitan din New York, unde a activat între anii 2007 și 2014.

Într-un timp record, Vlad Iftinca s-a transformat într-un partener de recital pentru unele dintre cele mai strălucite nume ale artei lirice, împărțind scena cu maeștri precum Thomas Hampson, Kiri Te Kanawa și Deborah Voigt, dar și cu stele în ascensiune ca Lisette Oropesa, Isabel Leonard și Luca Pisaroni, călătorind alături de ei în toate colțurile lumii.

Și-a îndreptat pasiunea și talentul către lumea baghetei, devenind dirijor asistent la renumita Metropolitan Opera House și dirijor invitat apreciat în diverse teatre lirice. Astăzi, își continuă călătoria artistică la Opera de Stat din Stuttgart (Germania), unde este pianist și dirijor. L-am întâlnit la începutul acestui an la Conservatorul din Iași, unde a susținut un masterclass pentru studenți și masteranzi, la invitația cunoscutului muzician Vasilica Stoiciu-Frunză, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Am stat de vorbă cu Vlad Iftinca despre muzică și despre bucuriile pe care le aduce în viața fiecărui artist.

- Ce v-a determinat să vă dedicați  pianului și baghetei?

- Am crescut cu pianul în casă. Părinții mei lucrau la Operă și mergeam mereu la spectacole, la repetiții. Ca urmare, apropierea de acest instrument a fost normală, nu era nimic nefiresc în a cânta. Crescând în Operă, mi-a plăcut să fiu parte din spectacole, făceam și teatru în paralel, am jucat și în piese la Naționalul ieșean. Peste ani, când încă mai studiam pian în principal, mi-am dat seama că îmi pot direcționa abilitățile și cunoștințele în a deveni pianist pentru cântăreți. De la această educație am trecut la dirijor de operă. Am trecut prin toatele etapele studiului într-un mod normal.

„ Dacă nu cânți bine într-o limbă, degeaba ai tehnică vocală. Până la urmă, publicul ascultă și cuvintele, nu doar vocea. Trebuie să ne adaptăm pronunției fiecărei țări”

- Aveți o carieră frumoasă, cu realizări notabile. Cum ați pregătit-o?

- Cu foarte mult studiu și curiozitate. Am ascultat mult, am studiat enorm. Pentru noi, pianiștii care lucrăm în teatru, este foarte importantă, pe lângă muzică, și cunoașterea tehnicii vocale. Nu suntem profesori de canto, dar cunoașterea tehnicii vocale este esențială. Este vorba despre interpretare care cuprinde istoria, psihologia personajelor și a compozitorului. Foarte important este studiul limbilor străine, fonetica, pentru că fiecare are caracteristicile ei. Dacă nu cânți bine într-o limbă, degeaba ai tehnică vocală. Până la urmă, publicul ascultă și cuvintele, nu doar vocea. Trebuie să ne adaptăm pronunției fiecărei țări. Spre exemplu, în sudul României, limba este mai dură, chiar dacă nu ne dăm seama. Moldovenii pronunță un „D” mai moale față de cei din sud. Ei bine, aceste diferențe sunt sesizabile atunci când cântăm în alte limbi. Se aud și trebuie adaptate. Tu, ca și vocal coach, trebuie să-i determini să-și dea seama de aceste detalii.

- Dacă am privi peste umăr, care ar fi cea mai frumoasă experiență din cariera dvs?

- (zâmbește larg) Ooo, am foarte multe! Mă gândesc la anii pe care i-am petrecut la Metropolitan Opera și care mi-au adus o formare importantă. Pentru un timp, am fost alături de oameni din generația anilor 50-60, de la care am învățat vechea tradiție. Am avut șansa extraordinară să lucrez cu Renata Scotto, James Levine, Te Kanawa, baritonul Thomas Hampson cu care colaborez și în prezent. Acești oameni extraordinari m-au format.

- Nu există succes fără provocări pe care cu siguranță le-ați avut. Cum le-ați depășit?

- Au fost foarte multe și gândul mă duce la operele lui Șostacovici, ale lui John Adams. Chiar recent am pregătit o reprezentație de-a lui la Opera din Stuttgart, „Nixon în China”. Provocările au venit de la lucrările care ieșeau puțin din repertoriul standard, dar care m-au învățat foarte mult. Aș adăuga opere de Strauss, de Wagner care, din păcate, în România nu prea se fac, dar sper să le vedem montate.

- Ce piese sau compozitori v-au influențat?

- Mozart foarte mult, în ultima vreme Wagner, apoi Britten. Îl ador pe Benjamin Britten și operele sale. Bineînțeles, și compozitorii italieni – Verdi, Puccini, titanii.

„Nu cred că există în lume vreun spectacol live care să nu aibă greșeli. Publicul nu sesizează eventualele scăpări, este prins de muzică, de poveste, dar artiștii le știu”

- Vorbim doar de reușite, dar și eșecul are rolul său. Uneori ne confruntăm cu situații ciudate – noi, jurnaliștii ne mai pierdem ideile, muzicienii mai pot uita notele…

-  Da, mi s-a mai întâmplat și mie, dar greșelile sunt normale și din acest motiv studiul temeinic este foarte important. Ceea ce lucrăm noi la sală nu se va revela ca perfecțiune a doua zi. Nu cred că există în lume vreun spectacol live care să nu aibă greșeli. Publicul nu sesizează eventualele scăpări, este prins de muzică, de poveste, dar artiștii le știu. Înregistrările de disc sunt altceva, acolo îți permiți să revii, să corectezi.

- Lucrați cu tinerii muzicieni. Cum ar putea contribui ei la promovarea și dezvoltarea muzicii clasice?

- În primul rând, trebuie încurajată educația tinerilor muzicieni pentru că, din ce în ce mai des, începem să dăm publicului lucruri care nu mereu sunt de cea mai bună calitate. Nu spun că arta pe care o facem noi este una de elită și sunt de acord că publicul trebuie apropiat, dar prin educație, nu prin a-i da câteva melodii frumoase și eventual cam aceleași. Chiar dacă este vorba despre un repertoriu nou, trebuie explicat printr-o publicitate atent făcută. Altfel vom pierde spectatori, iar ceea ce facem noi se va distruge peste timp și mă uit peste ocean, unde am trăit foarte mult. Acolo totul este făcut cu bani privați și tot mai multe companii se închid. Noi, europenii, avem noroc de implicarea statului. În Germania, unde locuiesc acum, sunt alocate sume imense pentru teatru. Există aproape 60 de teatre de operă în țară și toate au bugete publice.

- Care sunt principalele calități pe care le căutați la un tânăr muzician atunci când îl evaluați?

- În primul rând, caut un simț al ritmului, o înțelegere a textului, o interiorizare a lucrării atunci când o parcurge și o sensibilitate nu numai muzicală, ci și umană. Caut mereu acea amprentă personală, acel detaliu care îl va face unic.

- Ce sfaturi aveți pentru tinerii muzicieni care își doresc o carieră?

- În primul rând, să nu-și piardă curiozitatea și să continue să învețe chiar și din experiențele negative. Cel mai important lucru este și unde învață. Ei trebuie să caute posibilități de a ieși pe scenă cât mai mult fiindcă acolo se învață cu adevărat .

- Cum vă pregătiți pentru un concert sau o interpretare importantă? Care este procesul dvs. de pregătire mentală?

- Eu cred că cel mai important este, după ce cunoști partitura foarte bine, să te gândești la ce vrei să transmiți publicului, ce mesaj vrei să lași în urmă. Prin nuanțele pe care le faci în orchestră, prin modul în care construiești arhitectura lucrării, este esențial să știi ce vrei să transmiți.

 - Și dvs ce transmiteți?

- (râde) Evident, depinde de lucrare, dar mă gândesc la unele foarte dragi, cum ar fi „Elixirul dragostei”, „Bărbierul din Sevilla” sau „Traviata”. Prin culorile, arhitectura orchestrală și ceea ce este scris pe pagini, eu construiesc o dramă pe note.

 

„ Îi încurajez pe tinerii artiști să-și îmbrățișeze vocea și cu ea să descrie tot ceea ce a dorit să transmită compozitorul”

 

- Cum ați abordat colaborările cu alte orchestre și artiști de-a lungul carierei dvs.?

- Aici factorul timp este foarte important fiindcă uneori ai răgaz pentru repetiții, alteori nu și atunci te adaptezi. Dacă reușești să obții o citire de orchestră sau o repetiție cu artiștii ai noroc. Uneori ai doar o repetiție de orchestră și intri cu cântăreții direct pe scenă, alteori nu ai niciuna și mi s-a întâmplat de foarte multe ori în Germania. Am sărit direct în spectacolul pe care urma să-l dirijez, urmărisem doar câteva înregistrări video.

- Ce aspecte tehnice sau interpretative considerați că sunt cele mai dificile pentru un pianist sau dirijor?

- Un pianist care cântă cu artiști trebuie să fie atent la ceea ce interpretează la claviatură, dar și la voce. Pentru un pianist care cântă în operă este foarte importantă această coordonare cu interpretarea vocală. Nu este deloc ușor, dar se învață.

- Așa cum ne obișnuim și cu anxietatea de performanță…

- Categoric, fiindcă nu va dispărea niciodată. Trebuie să lăsăm adrenalina să ne conducă și să ne gândim la ceea ce vrem să transmitem prin ceea ce facem. Nu trebuie să ne gândim că este prea greu și că vom greși, ci cum ne punem în valoare toate calitățile.

- Cum încurajați creativitatea și exprimarea personală în interpretarea muzicală, în special în lucrările clasice?

- Țin mereu la ideea că fiecare trebuie să-și pună amprenta personală pe ceea ce face. Bineînțeles că există reguli, lucruri care se pot perfecta, dar fiecare voce este diferită. Îi încurajez pe tinerii artiști să-și îmbrățișeze vocea și cu ea să descrie tot ceea ce a dorit să transmită compozitorul.

- Ce loc oferiți tehnologiei moderne și mediilor digitale în pregătirea muzicală?

- Tehnologia este bună până la un punct, până acolo unde ne dă un rezultat foarte rapid și ușor de obținut, dar nu mereu este fundamentat bine. Asta înseamnă că tinerii trebuie să caute personal o traducere a piesei, nu de pe google translate, de exemplu. Mi-e dor de anii în care deschideam dicționarul și căutam cuvinte, acum totul este pe telefon. Cât privește înregistrările, ne ajută mult. Sunt atâtea piese pe youtube, dar trebuie să știi ce să asculți și cum să asculți.

- Ce vă bucură cel mai mult la cariera dvs de pianist, dirijor și vocal coach?

- Mă bucur atunci când artistul cu care lucrez preia din informațiile mele, le trece prin filtrul său, le încorporează și le livrează ca mesaj personal. Mă bucur când sfaturile mele sunt introduse în malaxorul personal, nu sunt preluate întocmai. Până la urmă, ei sunt pe scenă, ei trebuie să vibreze în spectacol, arta și emoția lor trebuie să ajungă la public.

- Ce v-a adus muzica? Ați avut și momente de întristare?

- Multe clipe fericite! Mă bucur mereu că prin textele pe care le studiem și prin personajele pe care le dăm viață pe scenă putem fugi din lumea reală, care nu este prea veselă câteodată. Cât privește nuanțele de gri, nu sunt necesare unele ciocniri egocentrice care mai apar în profesia noastră, dar sunt inevitabile fiindcă se lucrează la nivel foarte înalt, cu emoții care sunt extreme. Uneori e greu să fii obiectiv.

- Cum arată agenda anului 2024?

- De la Iași mă întorc la Stuttgart, unde am șase spectacole cu „Flautul fermecat”, de Mozart. Încep repetițiile la „Don Carlos”, de Verdi. Vor urma „Tosca”, de Puccini, și „Aurul Rinului”, de Wagner. Voi dirija câteva spectacole cu „Trubadurul”, de Verdi. În vară voi avea un recital în Franța cu baritonul Thomas Hampson, cu care colaborez foarte des. Se anunță un an plin!

Ieșenii sunt invitați joi, 25 ianuarie, la concertul oferit de studenții și masteranzii care au participat la masterclassul susținut de Vlad Iftinca. Spectacolul va avea loc în Studioul de Muzică de Cameră „Anton Diaconu”, începând cu ora 18. Proiectul a fost inițiat de pianista Vasilica Stoiciu-Frunză și coordonat împreună cu prof. univ. dr. Cristina Simionescu-Fântână și prof. univ. dr. Cezara Florentina Petrescu.

A consemnat Maura ANGHEL