„Printre semne”, o invitație plină de culoare în Dealul Copoului
Dimensiune font:
Ieșenii care apreciază arta sunt invitați la o nouă expoziție de pictură, care va fi deschisă pe 27 ianuarie, la ora 17:00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”. În galeriile „Labirint” și „La Gard” vor fi expuse lucrări semnate un adolescent care promite mult – Andrei Pennazio. Cu multiple prezențe pe simezele naționale și internaționale, el este elev în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Octav Bancilă” Iași.
Premiat la concursuri din România și din străinătate, Andrei a demonstrat că pictura nu este un capriciu, ci o adevărată trăire. „Pictez de când mă știu”, spune tânărul artist, care până acum a avut 21 de expoziții personale și a participat la alte 25 de grup. Cea de-a 22-a expoziție, intitulată „Printre semne”, este un răspuns oferit prietenilor săi, care doreau să-i vadă tablourile. În 2019, el a semnat o expoziție la Palatul Culturii, apoi a fost remarcat de către criticul de artă Maria Bilașevschi, care i-a propus o „recidivă”, de această dată în Copou. Atunci când pictează, Andrei se inspiră din viața de zi cu zi, „chiar dacă pare un șablon acest răspuns. Încerc să redau ceea ce simt în acel moment, în care mă așez la șevalet, în fața pânzei albe. Culorile par să se cheme unele pe altele. Dacă am avut o zi bună sau mai puțin bună, acest lucru se vede în lucrări”. El este pasionat de
viața marilor artiști, care îi sunt un exemplu. „Îmi place foarte mult să citesc biografiile artiștilor, indiferent de domeniul în care au activat: sculptură, pictură, arhitectură… Acestea descriu omul și artistul. Eu sunt îndrăgostit de istorie, istoria artei în special și îmi place să contemplu lucrările marilor maeștri, îmi creează o stare de spirit favorabilă creației. Pictura este ceea ce vreau să fac în viață, e pasiunea mea”, a continuat tânărul. Pentru viitor își dorește să participe la expoziții de grup, dar și personale. „Am fost invitat să particip la o expoziție de grup la Madrid, apoi la Veneția și probabil vor mai fi și altele. Sunt câțiva ani de când mă bucur de aprecierea Muzeului de Artă din Roman, a Galeriilor de Artă Ștefan Luchian din Botoșani unde am avut numeroase parteneriate care îmi doresc să continue”, am mai aflat de la Andrei.
Noua expoziție va fi curatoriată de către criticul de ară Maria Bilașevschi, la vernisaj fiind așteptat și conf. univ. dr. Cristian Ungureanu, unul dintre prorectorii UNAGE. „Pictura lui Andrei Pennazio poate și merită să fie receptată ca o expresie a sensului înalt al libertății de a contempla complexitatea și frumusețea existenței pe care tânărul artist, italian și român în egală măsură, o proiectează în compozițiile sale, cel mai adesea cvasi-abstracte, dar păstrătoare ale unui limbaj simbolic ingenuu și complex”, a apreciat conf. univ. dr. Cristian Ungureanu. „Există în materie-spaţiu o undă care poartă în sine, coerent şi decis, noţiunea deinfluenţă. Acum o sută de ani, Henrich Wolffin îl definea astfel pe Rafael: Aducea cu sine un talent care era personal - talentul de a prelua posibilitatea intimă de transformare”. Aceste cuvinte mi-au venit în minte atunci când i-am văzut lucrările tânărului artist Andrei Penazzio. Eliberarea de dogmatismul formal, inerent oricărui studiu pre şi postuniversitar, îi oferă lui Andrei şansa de a-şi găsi un traseu propriu, în care fiecare lucrare transmite ceva din viul artistic al sufletului său. Există talente cultivate şi talente înnăscute, la fel cum există dorinţa de crea ca parte a fiinţei sau ca urmare a unui capriciu tranzitoriu. Nu este greu de descifrat de ce parte a baricadei se află creaţia lui Andrei Penazzio, iar influenţa nu se traduce în mimetism, ci în asimilare, în decantare atât a noţiunilor practice, cât mai ales a unui mod de a trata arta, cu seriozitateşi fervoare”, a fost de părere Maria Bilașevschi.
„Nu este o artă de consum, o artă ușoară, ci este o contribuție extraordinară la educația și perfecționarea fiecăruia dintre dumneavoastră”, a punctat și Constantin Lupeanu, sinolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România, directorul ICR Beijing.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau