Accident cu doi morți și trei răniți, în Suceava
Dimensiune font:
Doi bărbați au murit și alți trei sunt răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, duminică, pe raza localității Dumbrava, din județul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, în mașina care s-a răsturnat în localitatea Dumbrava, comuna Cornu Luncii, erau cinci bărbați.Din nefericire, unul dintre ei, un tânăr de 22 de ani, a fost găsit decedat.
Alți patru au fost răniți, unul fiind găsit în stare critică, în stop cardio-respirator. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul și în acest caz. Este vorba de un tânăr în vârstă de 18 ani. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului.
Trafic intens pe Autostrada Soarelui - Rute alternative
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră – 15:30 - valorile de trafic sunt ridicate pe sensul de deplasare către capitală al autostrăzii A2 București-Constanța.
În zona km 33+ 500 de metri(loc. Fundulea, jud. Călărași), un autoturism, a surprins și accidentat grav un pieton care a încercat să traverseze autostrada. Circulația rutieră este blocată pe banda doi, pe sensul către capitală, aproximativ 30 de minute.
Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București, recomandăm conducătorilor auto care se întorc de pe litoral în această după-amiază folosirea rutelor alternative, respectiv:
DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – București;A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București;DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
De asemenea, recomandăm șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să pună în funcțiuni luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii și să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau