Accident în județul Neamț. Un bebeluş de două luni printre răniți
Dimensiune font:
Trei persoane, între care un bebeluş de două luni, au fost rănite într-un accident rutier în localitatea Horia, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un autoturism condus de un bărbat, de 62 ani, din Roman, se deplasa pe strada Eroilor, ajuns la intersecţia cu DJ 207C ar fi pătruns în intersecţie, fără a respecta semnificaţia indicatorului "Oprire", intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 ani, din Sagna", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
La faţa locului au intervenit cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi pompieri de la Detaşamentul Roman.
"Ajunşi la locul solicitării, pompierii au găsit două autoturisme în afara părţii carosabile, dintre care unul era răsturnat. Toate persoanele erau ieşite din autoturisme. O femeie, de 34 ani, şi un bebeluş de două luni au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluaţi şi transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman. Un bărbat în vârstă de 62 ani, conducătorul unuia dintre autoturisme, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la CPU Roman. Toate victimele erau conştiente şi prezentau traumatisme", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului în vârstă de 36 ani.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau