Accident pe DN 15, în Neamţ. Au fost implicate 11 persoane
Dimensiune font:
Un accident de circulaţie în care au fost implicate 11 persoane a avut pe DN 15, în judeţul Neamţ.
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN15, în localitatea Stejaru - comuna Pângăraţi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a declarat că în accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz de transport persoane.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Pângăraţi ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format dintr-un microbuz transport persoane, la care era ataşată o remorcă cu un autoturism. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 19 ani şi a altor două persoane, un tânăr de 24 de ani, din Bicaz, pasager în autoturism şi a unui bărbat în vârstă de 59 ani, din Republica Moldova, pasager în microbuz", a precizat Ramona Ciofu.
Potrivit ISU Neamţ, în accidentul rutier au fost implicate 11 persoane.
"În microbuz se aflau nouă persoane iar în autoturism se aflau două persoane. Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar platforma cu autoturismul era răsturnată. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Trei bărbaţi au primit îngrijiri medicale de la membrii echipajelor SMURD, dar au refuzat transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau