Aeroporturile din Iași, Bacău și Suceava, despăgubite
Dimensiune font:
Şase aeroporturi din ţară vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de peste 21 de milioane de lei, pentru recuperarea pierderilor înregistrate în perioada pandemiei de COVID-19.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat ca 6 aeroporturi din tara vor primi ajutoare de stat de la Guvern, ca urmare a pierderilor suferite in pandemie. Este vorba despre fonduri europene care vor ajunge la aeroporturile din Iaşi, Bacău, Suceava, Sibiu, Craiova şi Timişoara. „Am aprobat în Guvern un Memorandum prin care acordăm ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru 6 aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit cuprins între 200.000 și 3 milioane de pasageri. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub formă de subvenții alocate prin bugetele instituțiilor (în coordonarea cărora se află) până la data de 24 decembrie 2022, în baza unor măsuri de sprijin economic luate de Comisia Europeană.Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va aloca aceste sume pentru aeroportul Timișoara, iar Consiliile județene vor aloca sumele necesare aeroporturilor din Iași, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava”, a precizat ministrul Sorin Grindeanu. Raluca STROE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau