Ajută ca micii supereroi să ajungă mari supereroi!
Dimensiune font:
Ajută ca micii supereroi să ajungă mari supereroi!
Un copil care crește în medii potrivnice dezvoltării lui poate trezi emoții complexe: nedreptate, pentru că îi lipsesc multe, milă pentru că nu are instrumente ușoare de a schimba ceva, tristețe pentru că ne putem simți la rândul nostru neputincioși în fața sărăciei lui. Despre admirație însă adesea uităm, când de fapt una dintre emoțiile hrănitoare și importante pe care le-o putem transmite este tocmai admirația.
Pentru ei, fiecare zi când merg la școală este un demers demn de un supererou, căci asemenea lui, fac din călătoria către acumularea de cunoștințe un drum parcurs cu demnitate și hotărâre. Este un drum lung, anevoios adesea, cu multe împrejurări care le pun piedici, dar întocmai ca supereroii, copiii descoperă că la capătul acestui efort stă posibilitatea de a trăi o viață mai bună. Educația este singurul instrument la îndemână cu care își pot schimba destinul, iar United Way este alaturi de ei, în călătoria lor.
De aceea, în acest an, campania de comunicare și strângere de fonduri pe care o lansăm tradițional la începutul toamnei vine cu admirație pentru copiii din programele de educație ale United Way sub sloganul "Ajută ca micii supereroi să ajungă mari supereroi"!
https://www.youtube.com/watch?v=eHX-LyX-Vwc
https://www.facebook.com/UnitedWayRomania
Ce înseamnă educația în viziunea United Way
· - Niciun supererou nu reușește dacă nu se însoțește în drumul lui cu sprijin de nădejde. În cazul elevilor din medii defavorizate, aceste ajutoare de bază sunt părinții și cadrele didactice. Fiecare participant activ în călătoria elevului pe calea educației are sprijin din partea United Way. Astfel, părinții participă la întâlniri de grup, individuale sau alături de copiii lor pentru a ști cum să-și ajute copiii. Cadrele didactice fac instruiri în care află metodele necesare de a lucra cu categoriile vulnerabile, fie ei părinți sau copii.
· - Supereroii au nevoie de armele și armurile potrivite. Pentru elevi, acestea sunt rechizitele, hainele și încălțările noi, pe care le primesc ca ajutor material la începutul fiecărui an, dar și pe parcurs, când vechile arme și armuri se uzează.
· - Ați văzut vreodată supereroi lihniți de foame? Nici noi. De aceea, în cadrul programelor noastre educaționale niciun copil nu se așază la teme înainte de a lua o masa caldă sau o gustare sănătoasă. Cazurile în care masa servită la program este singura din zi, nu sunt unitare. Abia după ce este potolită foamea fizică, se face loc și pentru foamea de cunoștințe. Iar pe aceasta o satisfac cadrele didactice prezente, implicate, încurajatoare și răbdătoare.
· - Pentru a-și duce lupta cu succes, supereroii au nevoie de creativitate. Pe aceasta le-o dezvoltăm cu ajutorul excursiilor, experimentelor, cluburilor de lectură care vin în ajutorul metodelor formale de învățare, și îi fac pe copii să aștepte cu nerăbdare să participe la programele noastre.
· - Și cum adevărații supereroi cresc alți supereroi în jurul lor, pentru a propaga binele și educația, elevii noștri din program devin tutori pentru alți colegi mai la început de drum, atunci când au acumulat superputerile și supercunoștințele necesare.
Unde se situează România în prezent ca nivel de educație?
Cele mai recente statistici spun următoarele: Conform Monitorului Educației și Formării, publicat de Comisia Europeană, în anul 2022, 40,8% dintre tinerii din România cu vârsta de 15 ani aveau competențe scăzute la citire, în timp ce media la nivel european era de 22,5%. Competențe scăzute erau înregistrate de către tinerii din România și la matematică (46,6%, față de 22,9% media europeană), dar și la științe (43,9%, față de 22,3% media europeană)
Fii supererou pentru micii supereroi care vor să meargă la școală!
Statisticile se schimbă om cu om care alege să se implice și copil cu copil care rămâne pe calea educației. De aceea, poți chiar tu să influențezi procentele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau