Ajutor de agent de Rutieră, la doar 3 ani şi jumătate
Dimensiune font:
În una din zilele trecute, doamna Surugiu din Budăi căuta înnebunită şi intrigată uscătorul de păr. Ordonată din fire, femeia ştia foarte bine unde-l pusese, dar aparatul nu mai era acolo. A ieşit un pic la aer, să-şi mai adune un pic gândurile. Şi a găsit pe dată uscătorul. Era în mâinile băieţelului ei, David, în vârstă de 3 ani şi jumătate, care se juca prin grădină şi folosea uscătorul drept pistol-radar, trăgând pe dreapta şoferi imaginari.
Bucuroasă că şi-a găsit unealta şi tare amuzată de felul în care se juca copilul, încântată de imaginaţia acestuia, a făcut câteva poze pe care le-a urcat pe o pagina de facebook Radar Iaşi.
Fotografiile au primit foarte multe aprecieri, printre cei impresionaţi de pasiunea lui David fiind şi „pistolarul” din Iași, agentul de poliţie rutieră Marius Ionescu. Acesta s-a gândit să-i facă o surpriză micuţului şi să-l ia cu el la o acţiune „de-adevăratelea”.
În cursul zilei de ieri, am ajuns în zona unde locuiește micul "pistolar".
Marius l-a chemat pe David afară, dar i-a spus să ia şi „pistolul-radar” cu el. Copilul a venit iute şi, când a dat cu ochii de poliţistul adevărat, s-a blocat cu totul. Nu ştia ce să spună.
Poliţistul i-a zis: „Vrei să mergi cu mine la acţiune? Să prindem vitezomani?”.
Tremurând de emoţie, dar şi entuziasmat, micuțul "pistolar" nici măcar n-a mai cerut voie mamei. A participat la "întreaga" acţiune, era foarte mândru de el. Şi mai fericit ca niciodată. Fotografiile spun totul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau