Al doilea grup de trasee metropolitane nu poate deveni funcţional de la 1 aprilie!

1metropolitan

Dimensiune font:

| 10-03-2023 07:59

Firma care a câștigat licitația de livrare a mijloacelor de transport pentru restul de 20 de trasee metropolitane nu a furnizat nici un autobuz, deşi se obliga să o facă încă din luna ianuarie, apoi din februarie * Primăria Iași s-a săturat să tot aştepte şi a reziliat contractul, demarând o nouă licitație care va fi făcută în procedură de urgență * prin urmare, apariţia celorlalte trasee se va amâna cu minim o lună, un termen realist fiind vara lui 2023

Pe 2 ianuarie 2023, transportului public marca o premieră:  curse de transport metropolitan deservite de CTP Iaşi, care fac legătura între municipiul şi localităţile limitrofe. Încă de pe atunci s-a dorit ca numărul traseelor să satisfacă toate solicitările ieşenilor din Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomești, Țuțora sau Valea Lupului, numai că apariţia celor 30 de trasee era condiţionată de achiziţia de mijloace de transport. Din raţiuni financiare, s-a mers pe ideea aducerii de autobuze rulate, cu atât mai mult cu cât cele achiziţionate în 2020, pentru înlocuirea tramvaielor pe ruta Gară – Dancu, s-au dovedit a fi extrem de viabile. În plus, ofertantul de atunci, Bus&Coach Group, a dat dovadă de seriozitate, aducând în timp util autobuze din Olanda şi Germania. Vorbim de  autobuze de 12 metri marca Solaris Urbino şi de 18 metri, marca MAN.

Promisiuni neonorate

Aceeaşi firmă a bătut din nou palma cu Primăria Iaşi în luna ianuarie. Era vorba de achiziţia de autobuze şi midibuze cu normă de poluare de minim Euro 5. O respectare a înţelegerii ar fi făcut posibil ca alte 20 de trasee metropolitane să devină funcţionale de pe 15 februarie, aşa cum de altfel au anunţat oficialii Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Iaşi. În perioada ianuarie-februarie, când urmau să ajungă primele maşini, au apărut problemele. Primarul Iaşului a explicat atunci de ce nu a putut fi respectată data de 15 februarie. „Achiziţia de autobuze rulate a fost finalizată din decembrie 2022, însă nu am putut-o operaţionaliza pentru că au venit sărbătorile (n.r. - firma care le livrează nu a avut program de lucru până pe 8 ianuarie), apoi s-a epuizat bugetul odată cu încheierea anului. Am prins suma în actualul buget (n.r. – votat pe 18 ianuarie) şi în februarie ne vin primele autobuze pe care le introducem pe trasee asa cum au fost ele avizate de ATPMI”, spunea Mihai Chirica. Surse din zona dealerilor auto au confirmat întârzierea de care vorbea primarul. „Au fost probleme cu autobuzele rulate. S-a întârziat livrarea celor noi din cauza pandemiei şi a crizei semiconductorilor pentru cip-uri. Firmele care schimbau de obicei parcul au stat în expectativă, ceea ce a dus şi la o lipsa de oferte pentru autobuzele Euro 5 second hand euro în sensul că s-a încetinit transferul către dealerii de  maşini rulate”, spun acestea. Altfel spus, nu se mai găseau maşini rulate...

Nu se mai găsesc maşini rulate

S-au avansat noi termene, în speranţa că, în cele din urmă, Bus&Coach Group găsea maşinile care să corespundă şi ca preş şi ca cerinţe tehnice. Aşa s-a ajuns în situaţia ca AMPTI să anunţe că restul traseelor metropolitane devin funcţionale de pe 1 aprilie, numai că deadline-ul nu poate fi respectat.

Firma care a câștigat licitația de livrare a mijloacelor de transport pentru a deschide și celelalte trasee metropolitane nu a reuşit să furnizeze niciun autobuz,, prin urmare  Primăria Iași a decis să rezilieze contractul.

„Toate termenele asumate de noi pentru deschiderea de noi curse au avut la bază graficul de livrări asumat de câștigatorul licitației. Regretăm situația creată! Am solicitat Primăriei Iași ca noua licitație să fie facută în procedură de urgență. Facem apel la toate companiile serioase din Iași și la cele din țară care pot livra mijloacele de transport să participe la aceste proceduri”, a anunţat Asociaţia Metropolitana de Transport Public Iaşi. De notat că firma Bus&Coach Group SRL se obliga să livreze 9 autobuze de 12 metri în maxim 30 zile şi alte 7 bucăţi până la 30 martie. De asemenea, 4 midibuze urmau să ajungă la Iaşi în 30 zile şi alte 8 până la finalul lunii martie. În privinţa microbuzelor, ilfovenii au anunţat că vor livra 2 bucăţi în februarie şi alte 2 în luna martie. Compania a motivat întârzierea prin „modificările în piaţa de autovehicule rulate care a suferit schimbări considerabile în ultimul timp”. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei