Al doilea tramvai turcesc ajunge astăzi în Iaşi
Dimensiune font:
În acest moment, flota de tramvaie noi numără opt vagoane PESA şi un tramvai Bozankaya
Primul tramvai ultramodern construit pentru municipiul Iași de compania Bozankaya din Turcia a ajuns în depoul de la Gară al CTP Iaşi în dimineața zilei de sâmbătă, 18 septembrie. Urmează încă 15 care vor ajunge la Iași în acest an și în cursul anului viitor, al doilea vagon fiind programat să ajungă astăzi în depoul de la Gară al CTP Iaşi. Contractul cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 11 noiembrie 2019. Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care includ și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai. Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie este de 140.964.270 lei, fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), adică circa 33,8 milioane de euro euro. Valoarea totală a celor trei proiecte menționate este 332.579.670,28 lei (aproximativ 67,2 milioane de euro).
În ceea ce priveşte tramveiele PESA, sunt opt vagoane ajunse deja în Iaşi, ultimul fiind livrat în urmă cu două zile. Interesant este faptul că vagoanele sunt supuse în continuare unor teste înainte de a fi scoase pe stradă. „Avem 17 tone de nisip cu care încărcăm vagoanele şi le supunem, printre altele, şi unor teste de frânare”, spun surse din cadrul CTP Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau