Album aniversar pentru Ansamblul „Constantin Arvinte”
Dimensiune font:
Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași și-a făcut public primul album aniversar.
Ieri, managerul și coregraful ansamblului Petre Șușu, alături cu dirijorul Dumitru Lucaci au prezentat activitatea instituției la împlinirea a 2 ani de activitate artisitcă.
Reprezentanții instituției spun că activitățile cultural-artistice ale ansamblului se desfășoară în mediul online, din cauza pandemiei. Cu acest prilej, ansamblul a creat primul album muzical, care va fi oferit publicului larg. „Bucuria noastră se manifestă acum prin încercarea de a promova primul album muzical realizat sută la sută în interiorul ansamblului artistic profesionist. Când spun sută la sută spun că la albumul muzical a participat orchesta ansamblului, au participat dansatorii ansamblului, dirijorul, soliștii și s-a realizat în studioul de înregistrări pe care am reușit să îl punem în funcțiune aici, în interiorul clădirii, în sediul Ansamblului artistic profesionist Constantin Arvinte al Consilului Județean Iași”, a declarat Petre Șușu, manager Ansamblu Constantin Arvinte.
CD-ul creat la ceas aniversar este rezultatul a 8 luni de muncă a ansamblului și este prima creație de acest fel a instituției. Acesta va fi oferit gratuit doritorilor.
„Veți regăsi pe acest album 19 piese, care includ folclor coregrafic, efectiv materialul sonor din suite de dansuri, includ aici creații de orchestră, creații vocale și creații instrumentale. Regăsim câte o piesă a tuturor celor 5 soliști ai ansamblului nostru, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan și Ana-Maria Ababei”, a declarat Dumitru Lucaci, dirijorul ansamblului.
Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” este o instituție publică de spectacole de repertoriu, cu personalitate juridică, de interes judeţean, aflată în subordinea Consiliului Județean Iași. Andrada ANTON
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau