ALERTĂ Numeroase ambulanțe au plecat spre o tabără de copii
Dimensiune font:
Mai multe echipaje medicale s-au deplasat, marţi seara, la Lacu Roşu, unde un număr de 20 de copii, aflaţi în tabără, la o pensiune, prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că este vorba despre copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, care sunt evaluaţi medical de echipajele Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, dar toţi refuză, deocamdată, transportul la spital, scrie agerpres.ro.
''Urmează să se stabilească cu supraveghetorii responsabilitatea acestora faţă de copii, astfel încât să-şi asume decizia cu privire la transportul acestora la spital'', a mai precizat Alina Ciobotariu.
La faţa locului se află trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Gheorgheni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau