Ambuteiajele din Podu Iloaiei pot deveni istorie

1pasaje1
1pasaje

Dimensiune font:

| 17-08-2023 06:59

CNAIR face demersuri pentru amenajarea a două pasaje pietonale subterane în orașele Târgu Frumos și Podu Iloaiei, în zona primăriilor, investițiile urmând a fi finanțate cu fonduri PNRR * „Semafoarele se introduc și rămân, asta ca o primă măsură pentru o fludizare imediată traficului... Cele două treceri de pietoni existente dispar odată cu apariţia pasajelor. Investiţia va fi gata în 2026, însă menţionez că până atunci e posibil să avem şi varianta ocolitoare Podu Iloaiei într-un stadiu avansat de execuţie”, spune directorul DRDP Iași

Testele efectuate luna trecută în Podu Iloaiei, în scopul identificării unei soluţii pentru atenuarea ambuteiajelor care se creează de ani de zile, au confirmat faptul că o reţea de semafoare ar aduce o rezolvare imediată.

Rezultatele monitorizării au arătat că traficul în localitate este la nivel de autostradă, trafic care se gâtuie pe o distanţă de 500 metri din cauza unei şosele cu doar o bandă pe sens. În varianta în care nu se mai parchează pe prima bandă şi se reface trecerea la nivel cu calea ferată în sensul că autoturismele pot rula cu mai mult de 20 km/oră, semafoarele vor aduce o înjumătăţire a timpului de tranzit al localităţii.

Însă măsurile vizând fludizarea traficului în zonă nu se opres aici. În luna ianuarie, Costel Alexe, împreună cu primarul orașului Podu Iloaiei, Ioan Alexa, şi primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, au prezentat proiectele de construire a trei pasaje în județul Iași. Este vorba despre un pasaj subteran pietonal, amplasat în dreptul Primăriei Podu Iloaiei, proiect finanțat prin PNRR, un pasaj rutier peste calea ferată pe DN28, la intrarea în localitatea Podul Iloaiei, proiect finanțat de către BEI și un pasaj rutier în localitatea Lețcani, la conectarea centurii Iașului cu DN28, proiect finanțat prin PNRR. „Cele trei pasaje sunt soluții pe care le-au identificat și autoritățile locale pentru fluidizarea traficului. Pasajele supraterane, în special, vor ajuta la descongestionarea traficului, dar vor rezolva şi problema dureroasă a accidentelor rutiere. Sunt investiții pe care comunitatea noastră le așteaptă de foarte mult timp”, declara atunci președintele CJ Iaşi.

Paşi concreţi pentru realizarea pasajelor

Între timp, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început demersurile pentru amenajarea a două pasaje pietonale subterane în Târgu Frumos și Podu Iloaiei, în zona primăriilor, investițiile urmând a fi finanțate cu fonduri PNRR, astfel că trebuie finalizate până în decembrie 2026. Este vorba de o licitaţie vizând întocmirea studiilor de fezabilitate. Conform CNAIR, documentațiile tehnice trebuie finalizate până în luna decembrie 2024 și, ulterior, va fi lansată o licitație de proiectare și execuție a celor două pasaje pietonale, costurile necesare fiind induse de SF-uri.

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, spune că toate aceste măsuri vor face ca ambuteiajele din zona Podu Iloaiei să devină istorie. „Semafoarele se introduc și rămân, asta ca o primă măsură pentru o fludizare imediată traficului. Legat de pasaje, cel din Podu Iloaiei va fi în zona Primăriei, pe drumul european, între cele două treceri de pietoni existente, care dispar odată cu apariţia pasajelor. Investiţia va fi gata în 2026, însă menţionez că până atunci e posibil să avem şi varianta ocolitoare Podu Iloaiei într-un stadiu avansat de execuţie. Realizarea pasajelor, cu bani prin PNRR, nu este condiţionată în vreun fel de celelalte investiţii: centura sau autostrada A8”, spune şeful DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu.

Potrivit Ministerului Transporturilor, calendarul lucrărilor la drumul ocolitor este următorul: octombrie 2023 – avizarea de către autoritățile centrale a indicatorilor tehnico-economici, moment în care vom afla și o valoare aproximativă a valorii investiției, noiembrie 2023 – elaborare documentație în vederea demarării procedurii de contractare a proiectului tehnic și execuția lucrărilor, martie 2024 – semnare contract de proiectare și execuție a lucrărilor, aprilie 2025 – finalizarea lucrărilor și darea în folosință a drumului ocolitor. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei