Amendă de 1.500 de lei pentru… spart beton

sapaturi-beius-1060x540

Dimensiune font:

| 11-09-2021 12:00

Un ieşean va avea de achitat 1.500 lei deoarece a staționat pe domeniul public cu un vehicul cu lungimea mai mare de 5,2 metri pe carosabilul străzii Ciurchi

 

 

Polițiștii locali ieşeni au continuat acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel au fost legitimat 234 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 108 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 18.365 lei. Au fost întocmite 10 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 7 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap,, un proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere şi 53 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

1.500 lei amendă pentru tulburarea liniştii publice

Printre amenzile aplicate, se numără cea a poliţiştilor din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică. Aceştia au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului P.F, întrucât a fost depistat într-un tramvai care circula pe traseul 9, fără a purta mască sanitară de protecție.

La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 153/2010 privind interzicerea staţionării unor vehicule în municipiul Iaşi, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.500 lei, numitului M.D., întrucât a staționat pe domeniul public cu un vehicul cu lungimea mai mare de 5,2 metri, pe carosabilul străzii Ciurchi.

În fine, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.500 lei, numitului T.F, întrucât a tulburat liniștea locuitorilor din zona străzilor Anastasie Panu și Grigore Ureche, prin lucrări de dezafectare a unei platforme betonate. Lucian STATE

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Ciupercarii, vânătorii de arome din Codrii Moldovei
05/11/2024 20:16

Toamna aduce in pădurile din Suceava, Neamt si Iasi o varietate de ciuperci, de la galben-aurii hribi la delicatele gălbiori si pretioasele trufe de toamnă. Hribii (Boletus edulis), cunoscuti si ca „re ...

„Ora exactă” în chirurgia ortopedică se dă acum de la Iaşi
05/11/2024 18:53

Blocul operator de la Ortopedia de la Spitalul Clinic de Recuperare este unul asemănător cu sălile de operaţie din renumitele spitale din vestul Europei. Miile de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare ...

Ieșenii, îndemnați să aibă grijă de animalele fără stăpân pe perioada sezonului rece
05/11/2024 18:52

Temperaturile scăzute, care se resimt tot mai mult in termometre, si aproapierea sezonului rece, ii pune pe jar pe medicii veterinari, care trag un semnal de alarmă in randul iesenilor. Nu doar oamenii sunt a ...

Falsa avocată a invocat analfabetismul ei în motivarea tardivităţii apelului
05/11/2024 18:51

* femeia, in varstă de 25 de ani, cu trei copii minori, fără loc de muncă, a recurs la diverse găinării pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi * spre ghionionul ei, magistraţii i-au cuantificat fărăde ...

Parcul Ciurchi intră în reabilitare
05/11/2024 18:51

* asocierea de firme castigătoare a licitatiei - SC Conest SA - SC Ecostratos SRL - SC Construct Mapcom SC - SC Artehnis SRL, va avea la dispozitie trei luni pentru proiectarea lucrărilor si 33 de luni pentru ...

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”
05/11/2024 18:50

Întalnire intre oamenii legii si elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi. Aici a fost lansat  proiectul „Cat eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?&rdqu ...

Portofelul furat era de opt ori mai valoros decât banii din el
05/11/2024 18:50

Vasile Ţ. (42 de ani) se intoarce in puşcărie după un deceniu şi jumătate de libertate din cauza unuia dintre cele mai stupide jafuri. Individul, un om fără adăpost, fără venituri, figurează in evi ...

Container cu rastele pentru biciclete, montat în Nicolina
05/11/2024 18:49

* intentia conducerii Primăriei Municipiului Iasi este de a achizitiona si monta astfel de containere pentru biciclete in toate cartierele orasului * locurile de parcare vacante pentru biciclete aflate in cont ...

Un pășcănean cu 22 de câini a intrat în necaz
05/11/2024 18:47

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi şi ai Poliţiei Municipiului Paşcani, impreună cu un reprezentant al DSVSA Iaşi au efectuat verificări la domiciliul unei persoane, din m ...

Alibiul l-a înfundat şi mai mult pe incendiator
05/11/2024 18:47

Curtea de Apel Iaşi a risipit, ieri, orice iluzie de libertate pe care şi-o făcuse vasluianul Adrian Anastasiei, condamnat, in data de 31 mai a.c., la patru ani şi 11 luni de puşcărie. Pentru săvarşirea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei