Amenzi de la primele controale la centrele rezidenţiale din Iași
Dimensiune font:
* cinci echipe formate din câte șapte persoane verifică cele aproximativ 70 de centre rezidențiale din județ, pentru a se asigura că sunt respectate toate prevederile legale, iar beneficiarii sunt îngrijiți așa cum trebuie și au nevoie
Comisiile mixte organizate prin ordin al prefectului au verificat azi zece centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, copii și persoane cu dizabilități. În urma controalelor au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei și 45 de avertismente.
O amendă a fost aplicată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în valoare de 10.000 lei pentru „produse alimentare manipulate în condiții de igienă precară”.
O altă amendă a fost aplicată de Direcția de Sănătate Publică în valoare de 8.000 lei deoarece „clădirea prezintă urme de degradare la interior, parte din faianță lipsă la baie, substanțe dezinfectante lipsă, nu sunt efectuate operațiuni Deratizare, Dezinsecție si Dezinfecție conform prevederilor Ord. MS nr. 119/2014”.
În centrele verificate sunt îngrijite 371 de persoane.
Sunt cinci echipe formate din câte șapte persoane care verifică cele aproximativ 70 de centre rezidențiale din județ, pentru a se asigura că sunt respectate toate prevederile legale, iar beneficiarii sunt îngrijiți așa cum trebuie și au nevoie.
Fiecare echipă de control este formată din câte un reprezentant de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului, Inspectoratul de Poliție Județean.
Verificările vor continua și în zilele următoare. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau