Amenzi și dosare penale pentru ieșenii care nu respectă drepturile animalelor
Dimensiune font:
Activitate intensă în ultimele zile pentru polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Iași. Aceștia au întocmit dosar penal pe numele unui șofer care a lovit cu mașina un câine și au aplicat mai multe amenzi persoanelor care comercializează animale fără a respecta legislația în vigoare.
Pe o rețea de socializare a fost postată o filmare în care un câine a fost lovit de o mașină, în Iași. Impactul a fost puternic, iar animalul a ajuns în stare gravă la spitalul veterinar cu multiple fracturi. Polițiștii au reușit să identifice autoturismul care ar fi accidentat câinele. „Polițiștii au efectuat verificări în legătură situația respectivă, în urma cărora a rezultat faptul că evenimentul ar fi avut loc la data de 09 aprilie , pe raza municipiului Iași, iar câinele ar fi fost acroșat de un autoturism. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat autoturismul care ar fi accidentat patrupedul, în prezent efectuându-se verificări pentru stabilirea identității conducătorului auto”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt la IPJ Iași.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspecul săvârșirii infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace. Câinele a fost transportat de către un martor la Spitalul Clinic pentru Animale de Companie din cadrul Universității de Științele Vieții Iași pentru acordare de îngrijiri medicale.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Iași împreună polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Popricani și în cooperare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași au efectuat controale în piața agroalimentară din localitatea Cîrniceni, comuna Țigănași. În cadrul acțiunii au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.140 lei. „S-a acționat pentru verificarea modului de respectare a legislației sanitară veterinară în vigoare în contextul vânzării/cumpărării, în orice mod a animalelor, ori luării acestora în proprietate cu orice titlu, inclusiv a celor din specia canină, promovate spre comercializare/înstrăinare prin anunțuri on-line pe site-uri de profil”, a mai transmis IPJ Iași. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau