Apă și alimente pentru persoanele defavorizate
Dimensiune font:
Astăzi, în intervalul orar 9.00 - 14.00, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași, și Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filiala Iași vor distribui apă potabilă locuitorilor din zona Cicoarei. Fiecare beneficiar va primi câte două bidoane de apă a câte 5 litri fiecare, în total urmând a fi distribuite 800 de astfel de bidoane. Acțiunea are loc ca urmare a unei donații făcute de Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filiala Iași și se înscrie în programul municipal „Alături de comunitate”.
Totodată, vineri, 18 septembrie, în intervalul orar 8.30 - 15.00, la sediul DAS Iași din șoseaua Națională nr. 43 („piramida lui Dubeț”), 100 de persoane și familii vor primi pachete alimentare. Această acțiune este organizată de Primăria Municipiului Iaşi, prin DAS Iaşi, cu sprijinul Mega Image. Pe lista beneficiarilor se află persoane cu dizabilități, persoane disponibilizate și persoane vârstnice cu venituri reduse care au depus solicitări pentru alimente prin programul european de sprijin.
Fiecare pachet va conține un kilogram de mălai, un kilogram de făină de grâu, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un litru de ulei de floarea soarelui, un litru de oțet, 500 de grame de pesmet, 500 de grame de griș, 170 de grame de napolitane și 100 de grame crackers cu sare. Pachetele vor fi distribuite în baza programărilor făcute de inspectorii acestei instituții. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau