Apel către consilierii locali PNL şi USR-PLUS pentru votarea bugetului Iaşului
Dimensiune font:
Deputatul liberal Alexandru Muraru a făcut apel la consens, având în vedere că atât PNL cât și USR-PLUS au avut amendamente fezabile, fiind justificată o abordare mai înțeleaptă și responsabilă la votul din 10 mai
Deputatul Alexandru Muraru (PNL), noul lider al liberalilor ieșeni, susține că Iașul are nevoie de stabilitate și unitate politică pentru ca marile proiecte de investiții să devină realitate. Astfel, parlamentarul ieşean face un apel către reprezentanții USR-PLUS din Consiliul Local pentru a ajunge la un rezultat în privința colaborării politice și administrative după ce PNL și-a manifestat intenția și dorința de a colabora pentru constituirea unei majorități confortabile în vederea guvernării locale. „Pe data de 10 mai se votează, din nou, proiectul de buget al orașului pentru 2021. Orașul nostru are nevoie de stabilitate și unitate politică din partea partidelor de dreapta pentru ca marile proiecte de investiții să devină realitate. Conflictul permanent nu ajută pe nimeni, din contră, ne vulnerabilizează în percepția națională. Tot ne place să dăm exemplul Clujului. Dar acolo clasa politică, dincolo de diferențele de opinie, au un masterplan pentru comunitate astfel încât toți au un scop comun”, afirmă Alexandru Muraru.
Proiecte bune propuse de USR-PLUS
Deputatul PNL Iași a făcut apel la consens, având în vedere că atât PNL cât și USR-PLUS au avut amendamente fezabile, fiind justificată o abordare mai înțeleaptă și responsabilă la votul din 10 mai. „Și PNL și USR-PLUS au venit cu proiecte foarte bune pentru oraș, au avut loc discuții și negocieri care s-au întins pe mai multe zile, trebuie agreată o formă de buget care să fie reprezentativă pentru cele două mari partide din Consiliul Local. Batem pasul pe loc pe orgolii mărunte, în loc să ne coagulăm în jurul unor obiective mari. Lipsa unei înțelegeri între forțele de dreapta de la nivel local nu este deloc în avantajul comunității. PNL Iași a adresat în mai multe rânduri invitația USR-PLUS de a participa la guvernarea locală. Este soluția cea mai corectă și constructivă pentru a avea o majoritate solidă în Consiliul Local și pentru a implementa viziunea de dezvoltare a fiecărui partid. 2024 e departe, dincolo de interesele politice avem o datorie să îi reprezentăm cum demnitate și înțelepciune pe cei care ne-au dat un mandat de aproape 70% la ultimele alegeri locale”, a conchis Alexandru Muraru.
Buget de 319 milioane de euro
Bugetul Municipiului Iași pe acest an ar putea fi aprobat la începutul săptămânii viitoare. Consilierii locali se vor întruni din nou într-o ședință extraordinară luni, 10 mai, pe ordinea de zi figurând doar proiectul menționat. Conform documentului menționat, valoarea veniturilor este estimată la suma de 1.167.008.210 lei (circa 236 de milioane de euro), iar cea a cheltuielilor la 1.215.608.210 lei (circa 247 de milioane de euro), diferența de 48.600.000 lei urmând a fi finanțată din excedentul anilor precedenți.
Pentru secțiunea de funcționare vor fi alocați 635.576.720 lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 580.031.490 lei (din care circa 60% reprezintă sume primite de la Uniunea Europeană / alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări).
La bugetul local se adaugă bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (spitalele „Sf. Spiridon”, „Dr. C. I. Parhon și de Recuperare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat – 71, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Poliția Locală, Direcția Creșe, Direcția de Asistență Socială, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Ateneul Național, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” și Editura Junimea), care vizează cheltuieli de 355.574.670 lei și venituri de 338.582.190 lei, diferența provenind din excedentul anilor anteriori.
Astfel, bugetul general al Municipiului Iași pe acest an are o valoare totală de 1.571.182.880 lei (aproximativ 319 milioane de euro). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau