Aproape 30 de ieşeni au avut reacţii uşoare la vaccinul împotriva COVID-19
Dimensiune font:
Totalul ieşenilor vaccinaţi în prima zi din cadrul etapei a II-a de vaccinare s-a ridicat la 2.000 de persoane
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au precizat ieri că odată cu debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, la nivelul judeţului Iaşi, au fost efectuate 13.675 de vaccinări. „Pe data de 19 ianuarie 2021, în total au fost vaccinate 1.971 de persoane, din care 1.091 au fost vaccinate în cele 17 centre de vaccinare stabilite pentru cea de-a doua etapă și restul de 880 reprezintă persoane vaccinate în cadrul primei etape din campania de vaccinare COVID 19. În privința reacțiilor adverse la vaccinare, de la începutul campaniei, până în prezent s-au înregistrat 27 de reacții ușoare”, spun oficialii DSP Iaşi. Menţionăm că Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a stabilit 17 centre de vaccinare (în total 19 puncte de vaccinare), dintre care 12 centre se află în municipiul Iași, iar celelalte 5 centre din județ sunt situate câte unul în municipiul Pașcani, Hârlău, Tg. Frumos, Podu Iloaiei și Tomești. Toate aceste centre au fost aprovizionate cu materiale, echipamente de protecţie și truse de urgență. În ceea ce privește aprovizionarea cu vaccinuri, luni dimineață au fost repartizate în prima fază 3.204 doze în centrele menționate. „Având în vedere startul unei noi etape și faptul că aceasta a intrat în linie dreaptă, Direcția de Sănătate Publică Iași mulțumește medicilor coordonatori și personalului sanitar din aceste centre care au depus eforturi lăudabile pentru ca a doua etapă a campaniei de vaccinare impotriva COVID 19 să debuteze în bune condiții și pentru ca toate centrele să devină operaționale la data stabilită”, mai spun oficialii instituţiei
Categorii eligibile
Reamintim că potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, din etapa a II-a fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice. În conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:
diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni renale, afecţiuni oncologice, afecţiuni pulmonare, afecţiuni neurologice inclusiv sindromul Down, afecţiuni hepatice moderate/severe, afecţiuni autoimune. Tot în etapa doua se pot vaccina
lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.
Cum se fac programările
Populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale se pot programa în vederea vaccinării prin intermediul angajatorului, individual direct pe platforma informatică, prin intermediul medicului de familie, prin aparţinători, prin apelarea call centerelor şi prin direcţiile de asistenţă sociale de la nivelul primăriilor. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau