Artă murală la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi
Dimensiune font:
Pentru a ridica moralul eroilor sanitari, zidul de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași a fost pictat de doi artiști. Punctul de plecare a ambulanțelor care salvează vieți este acum marcat vizual prin lucrarea „Armonia Sănătății”. Lucrarea câștigătoare din Iași a fost selectată în cadrul unui concurs național de street art la care s-au înscris aproape o sută de artiști.
Pictura murală de la Serviciul de Ambulanță Județean oferă un mesaj de optimism și solidaritate pentru personalul care salvează vieți și pentru trecătorii dintr-o zonă aglomerată. „Armonia Sănătății vrea să transmită în acest prezent nesigur un mesaj de speranță! Conturează vitalitatea pozitivității și a sănătății noastre. Vibrează ideea de puls al orașului, de echilibru și de armonie pentru acest timpuri.”, spune Raimund Mătășel, autorul lucrării, care a lucrat împreună cu Vlad Șade pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Despre proiect și semnificația lui pentru instituție, managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dr. Georgeta Simona Ivașcu, a declarat: „Fiecare salariat, pacient sau colaborator care ne va trece pragul va privi, sperăm că va zâmbi și va înțelege că le-ați transmis un mesaj pozitiv, de încredere, ilustrat prin culori vii și în consonanță cu activitatea noastră care este mai presus de orice cuvinte și care reprezintă interesul pacientului. Noi suntem cei cu costume ermetice și măști, alături de autosanitare care străbat neîncetat orașul, județul și țara pentru a ajunge în cel mai scurt timp la pacienți. Ochiul este simbolul grijii și al vegherii neîncetate la nevoile semenilor noștri”.
În 2020, unul dintre cei mai dificili ani ai omenirii, Street Delivery și-a asumat o dublă misiune, de a comunica mesaje de solidaritate și încurajare, susținând în același timp artiștii independenți. De aceea, a fost demarată o campanie națională de revitalizare a spațiilor urbane. În Iași, dincolo de evenimentele artistice care au respectat regulile sanitare și care au bucurat mii de oameni, au fost realizate două lucrări de artă murală de mari dimensiuni. Acțiunile au fost sprijinite de Asociația FONTIS, prin programul „
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau