Arta stradală schimbă înfățișarea Iașului
Dimensiune font:
O plimbare prin Iași te poate duce într-un miraculos tărâm al ilustrațiilor stradale. Zidurile triste și uitate ale orașului prind viață, în unele zone, cu ideile autentice ale tinerilor artiști. Practic, pe aceste locuri nu sunt desenate doar simple animații, ele au diferite semnificații – pot reprezenta scriitori, moravuri, parodii sau citate motivaționale, atrăgând atenția mai multor probleme din societatea modernă.
Sigur te-ai întrebat, măcar o dată, de unde vine atât talent și inspirație? Cine sunt persoanele înzestrate cu acest har? Din păcate, artiștii stradali nu sunt atât de populari, în comparație cu capodoperele lor.
Dacă însă vei analiza autorul mai multor picturi murale de pe ziduri și clădiri, vei vedea și un nume mai special, numit HarceaPacea. Un pseudonim neconform cu ceea ce dex-ul îl caracterizează. HarceaPacea nu reprezintă distrugerea sau dezastrul, ci din contra, construirea și înflorirea prin lucrările sale.
De mic l-a atras partea de desen, astfel a ales să studieze arhitectura, un domeniu care i-a venit mănușă. După doi ani de facultate, tranziția de la desenul de mână la cel pe calculator i-a dat un impuls spre o nouă carieră. Și-a descoperit pasiunea de graffiti (inscripții sau desene pe pereți) prin 2006 - „primul meu graffiti a fost pe o centrală termică, lângă blocul la care locuiam”. Iar acum, are zeci de lucrări în cele mai populate zone ale Iașului. Rampa sa de lansare a fost în anul 2019, când, în urma finanțării proiectului „InZIDerabilii” din cartierul Dallas, a primit o mare atenție mediatică, proiectul promovând toleranța și coeziunea socială. Acum, este fondator al asociației Artipic, unde realizează schimbări în societate prin intermediul artei și implicării civile.
Cu toate că HarceaPacea își păstrează identitatea ascunsă, numele său este familiar multor ieșeni.
„Nimeni nu dă graffiti cu numele din buletin, practicând o activitate teoretic ilegală, toți au pseudonimuri”, spune acesta. Iar pe lângă semnătura, lucrările artistului sunt însoțite cel mai des și de un simbol care reprezintă un șobolan cu mască de gaz.
Pasajul Emil Brumaru și pasajul Octav Băncilă, revitalizate prin artă
În urmă cu un an, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere din Iași, artistul stradal HarceaPacea a oferit un nou mural Iașului, reprezentând un portret al lui Emil Brumaru pe unul dintre pereții unui gang, un pasaj ce era zilnic tranzitat de poet. Lucrarea a fost realizată în termen de cinci zile, fiind un mare succes. După inaugurarea picturii, pasajul de pe Cuza Vodă a primit chiar numele poetului.
Un alt proiect demarat este cel de la pasajul Octav Băncilă, unde sunt implicați mai mulți artiști, coordonatorul fiind cunoscutul artist... HarceaPacea. Acesta spune că lucrarea este finalizată în proporție de 70%, iar până anul viitor speră să fie inaugurată. „Până acum, s-a desenat un portret imens al lui Octav Băncilă, dar vor urma și interpretări ale lucrărilor sale, cât și viața și activitatea pictorului”, declară artistul.
Cea mai mare pictură murală din Iași
O altă lucrare stradală face parte din proiectul RegenerARTE Urbană, inițiat de Asociația Artipic. Pictată pe unul dintre pereții exteriori ai Casei de Cultură a Sindicatelor, aceasta are 440 de metri pătrați și este intitulată „Solidaritate prin creativitate”. HarceaPacea împreună cu alți trei artiști au lucrat două săptămâni la pictura care îl aduce în prim plan pe sindicalistul Virgil Săhleanu.
Arta stradală, o artă restricționată de reguli și ilegalități
Desigur, graffiti-ul nu încântă pe toată lumea. O mare parte din adolescenți preferă să „mâzgâlească” pereții blocurilor cu diferite mesaje licențioase, ceea ce răspândește furie din partea locuitorilor. De aceea, în unele cazuri, cetățenii devin reticenți și concep arta stradală drept o formă de vandalism. Pentru a preveni astfel de ilegalități fără autorizație, s-a demarat un proiect împreună cu RegenerARTE Urbană și Asociația Artipic, unde s-a lansat „Primul perete legal de practică”, aflat în zona plajei Nicolina (Purcica).
Vrem să desenăm, dar „unde” și „cum” avem voie?
O problemă cu care se confruntă des artistul este cea privind sprijinul autorităților ieșene în privința dezvoltării artei stradale. „În comparație cu Iași, Bacăul are un întreg ghid de estetică urbană, unde s-a reglementat partea de graffiti și picturi murale și s-a stabilit o procedură prin care să se simplifice obținerea de acorduri. Din păcate, comisia de urbanism de la noi lasă de dorit”, spune HarceaPacea.
Artistul susține că i-ar plăcea ca oamenii să-și asume mai mult responsabilitățile pe care le au față de oraș și să nu mai funcționeze doar prin „acorduri verbale”. „Multe lucrări se fac așa. Oamenii se gândesc că dacă cumva nu îi convine cuiva și după se duc să le facă scandal. Iar asta implica riscuri din partea mea”, spune el.
Cu toate acestea, HarceaPacea este unul dintre puținii artiști care au rămas în Iași. În prezent, are un ONG unde aplică deseori pentru finanțări. „Sunt conștient ca e un oraș tânăr, iar dacă pot crea oportunități pentru noile generații de artiști, să aibă unde să deseneze și să fie plătiți pentru asta, cu atât mai bine”, completează HarceaPacea, cel mai celebru ieșean în ceea ce privește dezvoltarea artei stradale.
Bianca DIAC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau