Au apărut contestatarii investiţiilor incluse în bugetul Iaşului
Dimensiune font:
Membrii APTA reclamă faptul că proiectarea unui inel pietonal suprateran în intersecţia giratorie Podu Roş nu se încadrează în strategia europeană de încurajare a transportului verde
Nu toate măsurile pe care municipalitatea ieşeană doreşte să le implementeze după votarea bugetului local au girul cetăţenilor. Cei de la Asociaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ spun că au trimis o solicitare catre Primăria Iași pentru organizarea unei dezbateri publice asupra proiectelor de investiții propuse în bugetul 2023, nemulţumiţi de una dintre propuneri. „Dintre investițiile noi, ne-a atras atenția proiectul Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – poricetare inel pietonal suprateran intersecţia giratorie Podu Roş în valoare de 200.000 lei. Dorim să aflăm care sunt fundamentele din spatele acestei propuneri. Cum se integrează o astfel de idee în PMUD și în strategia europeană de încurajare a transportului verde? În ce alte orașe europene se mai construiește în zona centrala ceva asemănător (orașele asiatice nu ar trebui sa fie un element de referință)? Pe cine ajută urcarea pietonilor pe un pasaj? N-ar fi mai oportună bugetarea unui concurs de soluții pentru intersecția Podu Roș și cele adiacente, în acord cu principiile mobilității sustenabile, așa cum am propus în urma dezbaterii asupra pasajelor din Podu Ros, din 2021?”, spun membrii APTA.
Benzi unice pe toate bulevardele principale
Aceştia mai spu că se observă lipsa a două proiecte bugetate şi anul trecut, nefinalizate încă. Este vorba de Proiectul „Accesibilizarea pietonalelor pe tronsonul Rond Păcurari – BCU”, care a avut o prevdere bugetară de 700.000 lei şi execuția proiectului pistei pentru biciclete Tudor-Agronomie.
„Am înaintat următoarele propuneri noi de investiții pentru anul 2023. Este vorba de realizarea de benzi unice pentru transportul public pe toate bulevardele principale, refacerea refugiilor stațiilor de tramvai conform normativelor în vigoare, supraînălțarea trecerilor de pietoni din apropierea școlilor și din cartiere, și implementarea de School Streets la școlile unde este posibil. Nu în ultimul rând, dorim implementare politicii de parcare realizată de către echipa specialistului Tudor Măcicăşan, conform specificațiilor prezentate și înaintate executivului (gheare blocare masini, parcometre etc.) şi a perdelelor verzi pentru parcuri în locul panourilor fonoizolante”, mai spun cei de la APTA. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau