Autostrada Unirii A8 acumulează întârzieri
Dimensiune font:
Decise să pună piciorul în prag, autoritățile ieșene au stabilit să se întâlnească, lună de lună, pentru a vedea în ce fel a evoluat proiectul autostrăzii A8, aflat, momentan, în mare întârziere. Subiectul principal al ultimei întruniri pe tema autostrăzii a fost reprezentat de întârzierile foarte mari în etapa de proiectare a tronsonului Târgu Neamț - Ungheni.
Contractul a fost semnat cu firma Consitrans, în aprilie 2021, pentru 58 de milioane de lei și o durată de 25 de luni. Tronsonul are o distanță de aproximativ 100 de kilometri, iar pentru realizarea studiului de fezabilitate au fost implicați peste 120 de ingineri și specialiști în infrastructura rutieră. „Studiul de fezabilitate pe tronsonul Moțca - Iași - Ungheni ar trebui predat prin septembrie, conform ultimului act adițional. În acest sens, pentru a recupera din întârzierile care au apărut fără voia beneficiarului sau a proiectantului, noi am realizat studii geotehnice pe tronsonul Moțca -Târgu Frumos. Din punctul de vedere al proiectării, suntem aproape la 90% pentru proiectul tehnic de la Moțca până la Podu Iloaiei, urmând ca după definitivarea traseului și aprobarea de către consultantul Jaspers a traseului să finalizăm SF Podu Iloaiei - Ungheni”, a spus Petre Ene, reprezentant proiectant.
În momentul de față, studiul de fezabilitate a fost acoperit pentru o porțiune de 50 de kilometri din cei 100 km, cât sunt în total. „Proiectantul, pe baza informațiilor pe care ni le-a pus la dispoziție, va face tot ceea ce este necesar pentru a recupera timpul. Există acest plan cu un program foarte bine stabilit... Atât noi, cât și cetățenii nu mai acceptăm alte întârzieri”, a spus Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.
Urtoi: „Undeva s-au schimbat datele problemei în timpul jocului”
Conform datelor prezentate de Consitrans, proiectul are întârzieri pe porțiunea Lețcani - Ungheni, unde Jaspers (Consultantul Uniunii Europene) a avut mai multe obiecții tehnice legate de trasee, care a cerut o analiză multicriterială având altă metodologie de abordare pe mai multe tronsoane de drum. „Am urmărit metodologia propusă de consultant și suntem la transmiterea variantei de traseu pentru Moțca - Ungheni. În prima etapă s-a discutat Moțca - Podu Iloaiei. Pentru centura de Nord nu este încă aleasă varianta de traseu. Consultantul a observat că traseele propuse pentru Moțca - Podu Iloaiei erau foarte apropiate și s-a decis stabilirea variantei optime. A fost avizată de către consultantul Jaspers”, a spus reprezentantul Consitrans.
Decalajele au apărut din cauza birocrației și a deciziilor luate de către autorități. Problema e de la Lețcani până la Ungheni, în relația cu Jaspers. „Undeva s-au schimbat datele problemei în timpul jocului”, a spus Cătălin Urtoi.
„O parte dintre soluțiile tehnice sunt stabilite, urmând să fie confirmate de studiile geotehnice din teren. Mai mult de atât nu pot să vă spun întrucât nu pot să spun care e varianta optimă. Tot ceea ce înseamnă soluții de tunel, viaducte și de protecția mediului sunt deja stabilite cu specialiștii noștri. Am propus pentru că o variantă până la Podu Iloaiei este lucrarea mai avansată, să facem partea de execuție Moțca - Lețcani, iar la Lețcani - Ungheni, CNAIR să scoată la licitație proiectarea și execuția pentru a depăși decalajul dintre variantele de traseu de până acum”, a completat Petre Ene.
Costuri egale pentru tronsoanele Moțca - Lețcani și Lețcani - Ungheni
Varianta pentru partea de Nord a fost aleasă strict matematic și ocolește multe dintre ariile protejate, dar din punctul de vedere a punctajului de mediu este mult mai bună. Costurile sunt aproximativ egale între Moțca - Lețcani și Lețcani - Ungheni. „Acest proiect trebuie să meargă înainte. Orice zi pierdută, orice email dus de la un birou la alt birou - și am constatat-o pe propria piele, nu face deloc bine acestui proiect. Acum așteptăm graficul de marți și o să vedem în continuare măsurile care trebuiesc luate ca să ținem proiectul acesta”, a spus Cătălin Urtoi, consilier Ministerul Transporturilor.
În privința proiectării, firma câștigătoare aproape a terminat proiectul tehnic pentru autostradă pe porțiunea de drum de la Moțca până la Podu Iloaiei. După definitivarea traseului și după confirmare, urmează să fie finalizat studiul de fezabilitate pentru tronsonul Podu Iloaiei – Ungheni.„Este un program asumat prin PNRR și la nivelul Comisiei Europene în decembrie 2021, program al României pentru investiții în infrastructura de transport pe perioada 2021-2027. Am atras atenția că lucrurile sunt destul de întârziate și trebuie să acționăm acum. Nu peste o o lună sau două. După această întâlnire plec la București cu mai multe idei și sper ca și cu ajutorul dumnealor să reușim să rezolvăm lucrurile” a declarat Cătălin Urtoi.
Autostrada A8 va fi construită pe traseul Ungheni – Iași – Târgu Frumos – Pașcani – Târgu Neamț – Poiana Largului – Ditrău – Târgu Mureș, și va avea o lungime de aproximativ 311 kilometri, din care 211 de kilometri pe segmentul Târgu Mureș – Târgu Neamț și circa 100 de km de la Târgu Neamț la Iași și la Podul Ungheni peste Prut.Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau