Bacău: Peste 700 de copii nedoriți, cazați în centrele de plasament
Dimensiune font:
- zeci de copii abandonați au ajuns, anul trecut, în centrele de plasament – o parte dintre micuți și-au găsit un locșor în centrele private din județ – alte zeci de minori au fost preluați de urgență de asistenți maternali profesioniști
În fiecare an, zeci de copii sunt abandonați de cei care le-au dat viață. Majoritatea copiilor nedoriți ajung în diversele centre publice sau private din județ. Din păcate, micuții care vin aici provin din familii extrem de sărace, care nu-și permit să mai hrănească încă o gură sau au fost abuzați de unul sau de ambii părinți.
Plasați în regim de urgență
Numai anul trecut, mai mult de 700 de copii abandonați sau care au fost victimele celor care le-au dat viață figurau în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. Copiii sunt instituționalizați în centrele de plasament publice sau private din întreg județul. Cei mai mulți copilași – aproape 470 – sunt găzduiți până la împlinirea vârstei majoratului în centrele rezidențiale din județ aparținând statului. Alți 250 de copii și-au găsit un locșor în centrele private de plasament. Cei mai mulți minori care au fost privați de dragostea părintească sunt la Centrul de Servicii Sociale “Alexandra” din Onești – 90 și la Centrul Rezidențial “Henry Coandă” din Bacău – 81. În sectorul privat, cei mai mulți abandonați stau în Casa de copii “Sfânta Maria” din Barați – 50 și în adăpostul SOS – Satul Copiilor Hemeiuși – 40. Față de 2011, anul trecut, au ajuns în astfel de centre cu 25 mai mulți copilași. Din totalul intrărilor în sistemul rezidențial, în cazul a 84 de minori s-a instituit dispoziție de plasament în regim de urgență în centrele publice, iar pentru alți 27 de minori în sistemul privat, față de anul 2011 când în total au fost luate 71 de astfel de măsuri.
Sute de copii, preluați de asistenți maternali profesioniști
Potrivit aceleeași surse, anul trecut, 550 de copii nedoriți sau abuzați de părinții lor figurau în plasament la unul dintre cei 373 asistenți maternali profesioniști. Tot în 2012, 41 de micuți abandonați sau abuzați au fost plasați în regim de urgență la un asistent maternal profesionist. În plus, 606 minori erau beneficiari ai unei măsuri de plasament la familii/rude/tutele, dintre care 12 în regim de urgență. “Anul trecut, erau 373 asistenți maternali profesioniști care aveau în plasament câte unul sau doi befeficiari. La instituirea măsurii de plasament a copiilor la asistentul maternal profesionist se ține în primul rând cont de interesul superior al copilului, în sensul că frații sunt menținuți împreună, iar domiciliul de amplasament trebuie să fie cât mai aproape de domiciliul familiei naturale pentru menținerea legăturii cu aceasta”, au declarat reprezentanții DGASPC Bacău.
sursa: ziaruldebacau.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau