Banda unică va fi extinsă până la rond CUG
Dimensiune font:
Poliția Rutieră a avizat propunerea Comisiei de Circulație a Primăriei Iași privind prelungirea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun până la rondul de tramvai de la capătul zonei CUG
Concret, măsura va fi aplicată pe șoseaua Nicolina, pe segmentul cuprins între intersecția bulevardul Poitiers - șoseaua Nicolina - aleea Tudor Neculai și capăt CUG (rond tramvai). Culoarul unic nou înființat va fi destinat mijloacelor de transport în comun (autobuze și tramvaie).
Banda unică pe șoseaua Nicolina a fost creată etapizat, mai întâi din Podu Roș până la intersecția cu strada Sălciilor (de la sfârșitul lunii iulie), apoi până la Selgros (de la începutul lunii octombrie), iar efectul a fost cel urmărit: reducerea considerabilă a timpului consumat de călători în tramvaie și autobuze, în special la orele de vârf.
Fără maşini pe prima bandă
La intrarea pe culoarul unic va fi aplicată semnalizarea rutieră verticală corespunzătoare, mai exact indicatoarele „Bandă rezervată circulaţiei autovehicolelor de transport public de persoane” şi „Drum obligatoriu pentru categoria de vehicule”. Totodată, vor fi înlocuite indicatorul „Ocolire” cu „Ocolire la peroanele de îmbarcare a călătorilor” și „Baliză bidirecţională” cu „Baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului prin dreapta”. Pe prima bandă de circulație a ambelor sensuri de pe întreg tronsonul de drum menționat vor fi montate indicatoare rutiere „Oprirea interzisă”. Totodată, aceasta va fi eliberată de autovehiculele staționate.
La intrarea pe culoarul unic va fi aplicat marcaj rutier corespunzător, adică inscripțiile „Bus” (pentru autobuze) și „Tram” (pentru tramvaie). Marcajul rutier transversal de interzicere adaptat cerințelor va fi aplicat atât la intrarea pe culoar, cât și pe traseul tronsonului în baterii succesive.
Traseul unic va fi separat fizic de a doua bandă de circulație a ambelor sensuri de mers prin montarea unor elemente auxiliare de semnalizare rutieră, anume popici. Lângă elementele de separare a culoarului unic, spre a doua bandă de circulație a ambelor sensuri de mers, se va aplica marcaj rutier de tip E (Linie continuă simplă). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau