Banda unică va fi prelungită până la Rondul vechi!
Dimensiune font:
Prelungirea benzii unice din Nicolina a primit deja avizul Poliţiei Rutiere * primarul susţine că în 2-3 zile se vor finaliza lucrările de semnalizare a benzii, aceasta devenind funcţională de săptămâna viitoare
Primarul Mihai Chirica a reiterat ieri faptul că banda unică destinată mijloacelor de transport din Nicolina va fi prelungită. „În cursul zilei de ieri s-a primit avizul de la Serviciul Rutier al Poliţiei municipiului Iaşi pentru prelungirea benzii unice de transport din zona Nicolina, de la strada Sălciilor până la rond vechi CUG, respectiv intersecţia de la Selgros. Am cumpărat 11.000 de popici de plastic de delimitare, cu sistem de vizualizare pe timp de noapte, pe care vom începe să-i montăm chiar începând din această noapte. Sperăm ca în două, trei zile, această operaţiune să fie finalizată şi să dăm drumul la circulaţie. Pe această bandă unică de transport au voie să circule mijloacele de transport în comun, taxiurile, mijloacele de intervenţie (Salvare, Poliţie, Pompieri, etc) precum şi mijloacele de transport cu regim diplomatic”, a declarat primarul Mihai Chirica.
S-au montat popici până la Belvedere
Chiar dacă edilul-şef amintea de un terme de 2-3zile, angajaţii municipalităţii s-au mobilizat, iar aseară reuşiseră să monteze popicii până dincolo de Belvedere. Acest lucru înseamnă că banca unică pe tot tronzonul Podu Roş – Cug ar putea fi funcţională încă de astăzi
Scurt istoric
Banda unică de circulaţie a fost dată în folosinţă în urmă cu două săptămâni, pe strada Nicolina, de la intersecția cu strada Sălciilor (zona Lidl Nicolina) până în Podu Roș, delimitarea benzii dedicate de celelalte două benzi de circulație făcându-se cu popici din plastic.
Crearea benzii unice pentru transportul în comun a generat o serie de modificări în circulațiea rutieră.
Astfel, s-a introdus interzicerea virajului de stânga spre Aleea Rozelor pe ambele sensuri de mers, iar ocolirea refugiilor de tramvai se face doar prin partea dreaptă. De asemenea, semaforizarea din intersecţia de la Podu Roş a fost modificată astfel încât să ofere prioritate tramvaiului la intrarea şi ieşirea din rond. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau