Bătrână de 80 de ani, cercetată pentru furt. Fratele ei o acuză de dispariția unui covor
Dimensiune font:
O bătrână de 80 de ani este cercetată penal pentru furt după ce fratele ei a sesizat Poliția privind un furt din casa lor părintească din Dărmănești, ambii deținând câte o jumătate din casă.
Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, a spus că, la începutul lunii octombrie, a fost la casa părintească, asigurând printr-un lacăt prins în două belciuge ușa de acces în camera sa, ce face parte din jumătatea de casă ce-i aparține. În cealaltă jumătate locuiește sora lui de 80 de ani.
Ulterior, revenind în locuință, bărbatul a observat faptul că unul din belciugele ce asigură ușa de acces este forțat însă montat în tocul ușii motiv pentru care s-a uitat pe fereastra camerei și a observat că este sustras un covor de lână aflat pe unul dintre pereți, sesizând ulterior organele de poliție.
El a declarat polițiștilor că o bănuiește pe sora sa de comiterea furtului. Astfel, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „furt calificat”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau