Cabinetele şcolare de consiliere psihopedagogică nu au dotările necesare
Dimensiune font:
* 20 de astfel de cabinete nu au minimul de mobilier şi de logistică
Suceava - Ordonanţa de urgenţă care interzice achiziţia de mobilier şi calculatoare face ca prin cabinetele şcolare de consiliere psihopedagogică din judeţ, să bată vântul. „Din păcate avem 20 de cabinete, şi din urban, şi din rural, care au dotări incomplete sau nu au dotări deloc şi e nevoie ca acele cabinete să funcţioneze. Nu pot funcţiona fără un minim de mobilier şi de logistică, ar trebui ca acel psiholog şcolar să aibă imprimantă, calculator, pentru că lucrează cu multe documente. Ideal ar fi ca şcoala să asigure o încăpere să fie cât mai spaţioasă, luminoasă, iar Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi Consiliul Judeţean să vină cu logistica. Numai că, din păcate, este criză şi există un ordin de urgenţă care interzice achiziţionarea de mobilier, calculatoare”, a spus prof. psih. Florin Bagiu, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAS).
Potrivit acestuia o prioritate este şi acoperirea salariilor şi plata restanţelor câştigate prin hotărâri judecătoreşti. „Sperăm că ceea ce am cerut se va regăsi în bugetul aprobat, dorim să fie acoperite salariile. Avem hotărârile judecătoreşti câştigate în instanţă pentru recuperarea celor 33% şi circa 90% din salariaţii CJRAE beneficiază de acestea. Anul trecut s-au plătit 5%, sperăm ca anul acesta să se plătească 10%, vom vedea ce o să se întâmple. Am înţeles de la Consiliul Judeţean că vor fi bani pentru plata drepturilor salariale”, a precizat directorul Bagiu. Ea a adăugat că a aflat că bugetul din acest an al instituţiei va fi cu 40% mai mare faţă de cel de anul trecut.
Tot pe lista de priorităţi se află, după cum subliniază şeful CJRAE, asigurarea finanţării pentru formarea psihologilor şcolari: „Am cerut bani pentru activităţi de formare, acestea reprezintă una din priorităţile din acest an. Avem foarte mulţi colegi, majoritatea nou-veniţi în sistem, care trebuie să obţină acele credite transferabile. Fiecare profesor, în decurs de 5 ani, trebuie să acumuleze un anumit număr de credite. În colaborare cu Casa Corpului Didactic, prin care se realizează formarea, vom încerca să specializăm şi să formăm cât mai mulţi colegi de-ai noştri”.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau