Cadou de Paşte pentru un absolvent al Academiei Infractorilor
Dimensiune font:
În urmă cu un deceniu, un anume „Ţâţă” a fondat legendara Academie a Infractorilor, o şcoală de delincvenţi organizată după principii militare. Cursanţii erau pregătiţi intensiv, apoi trimişi să opereze în Occident. „Într-un interval scurt de timp, membrii trebuiau să înveţe să se echipeze/dezechipeze de hainele de muncă, să spargă uşile şi vitrinele, să adune/culeagă obiectele fără a lăsa niciun fel de urme ADN, papilare etc., în unele cazuri, antrenamentele derulându-se chiar şi în străinătate - Strasbourg, Franţa, ori Torino, Italia”, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA în 2015, act care a stat la baza destructurării organizaţiei.
În intervalul 2011-2014, absolvenţii Academiei au comis 29 infracţiuni, în special jafuri armate la magazinele de lux din Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria sau Danemarca.
Ieşeanul Bogdan P. (28 de ani) a fost unul dintre cei mai activi membri ai bandei şi, ca atare, a fost condamnat la opt ani şi patru luni de închisoare, data împlinirii duratei pedepsei fiind 12 octombrie 2022.
Ajuns în Penitenciarul Iaşi, Bogdan a rupt legăturile cu „Academia”, şi-a văzut de treabă, a plătit despăgubirile la care a fost obligat prin sentinţa judecătorească şi a absolvit două clase de liceu. În cei şase ani petrecuţi după gratii, a fost recompensat de 15 ori şi n-a primit nicio sancţiune. Supraveghetorii săi de la Penitenciarul Iaşi au fost impresionaţi de metamorfoză şi au solicitat Judecătoriei Iaşi, la sfârşitul lunii martie, liberarea condiţionată a fostului „academician”. Dezbaterile pe fond au avut loc pe 22 aprilie, iar verdictul a venit chiar în Vinerea Mare. Bogdan a primit cadoul mult dorit, liberarea condiţionată. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau