Câinii turbați au semănat spaima la Suceava
Dimensiune font:
Patru cazuri de rabie la câini din gospodării au fost raportate, în perioada 15 - 25 noiembrie, pe raza judeţului, preponderent în zona Siret, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Budeanu.
Potrivit sursei citate, singura metoda de prevenire a bolii este prevenţia, prin vaccinarea cu ser antirabic, iar DSP Suceava a solicitat Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava întocmirea unei liste teritorializate de persoane vulnerabile (cadre medicale veterinare) care doresc să fie vaccinate împotriva rabiei.
Conform evidenţei primite de la DSVSA Suceava, un număr de aproximativ 80 de cadre medicale veterinare şi-au exprimat dorinţa de a fi vaccinate gratuit împotriva rabiei.
În acelaşi timp, DSP Suceava a contactat Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava pentru a stabili care sunt unităţile sanitare aflate în contract cu CAS, unde vaccinarea antirabie poate fi efectuată gratuit.
DSP Suceava, împreună cu spitalele, au stabilit ca activitatea de vaccinare antirabie, în funcţie de arondarea teritorială a solicitanţilor, să se desfăşoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava (50 de persoane), Spitalul Municipal "Sf. Doctori Cozma şi Damian" Rădăuţi (10), Spitalul Municipal Fălticeni (10), Spitalul Municipal Vatra Dornei (14) şi Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc (3).
În caz de nevoie, numărul vaccinărilor poate fi suplimentat.
Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic, ce se transmite la om prin muşcătură sau prin contactul cu plăgi, având o evoluţie rapidă şi, în final, mortală.
Pentru a evita contactul cu virusul rabic, se recomandă vaccinarea împotriva virusului rabic a animalelor de companie (câini şi pisici), evitarea contactului cu animale sălbatice (vulpi, ratoni, coioţi) şi instruirea copiilor în acest sens, depozitarea gunoiului trebuie să se facă în containere special amenajate pentru a nu atrage animalele sălbatice şi evitarea contactului cu cadavrele animalelor.
Este posibil ca un animal să aibă rabie, dacă prezintă următoarele semne: lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele sălbatice; atitudine timidă la un animal de casă, care de obicei era prietenos; nelinişte, agresiune sau schimbări bruşte de comportament; salivare în exces.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau