Căldură vândută ieşenilor printr-un SRL!
Dimensiune font:
În acest moment, Primăria are minim trei parteneri de discuţie în ceea ce priveşte reconcesionarea serviciului de termoficare, dar cu toate acestea varianta unui parneriat public-privat nu este una viabilă pentru iarna următoare * municipalitatea ieşeană intenţionează să joace mai departe rolul de operator de termoficare, dar o va face prin intermediul unei societăţi comerciale pe care o va înfiinţa cât de curând * chiar şi aşa, marea provocare o va constitui achiziţia combustibilului, fiind şanse reduse de a mai cumpăra cărbune la preţul de 165 de dolari pe tonă * vestea rea pentru ieşeni este că vor plăti mai mult pentru fiecare gigacalorie din sezonul următor
Sezonul rece se apropie de sfârşit. Municipalitatea ieşeană ia în calcul sistarea furnizării agentului termic în oraş, imediat după încălzirea treptată a vremii, urmând să demareze imediat procedurile vizând pregătirea sezonului 2022-2023. Auspiciile însă, nu sunt dintre cele mai bune. Deşi şi-ar fi dorit să aibă statutul de producător de energie un singur an, municipalitatea va fi nevoită să interpreteze în continuare rolul de operator de termoficare dat fiind faptul că, în acest moment, nu există parteneri interesaţi în preluarea concesiunii serviciului. „Din păcate nu există semnale că am putea reconsiona acest serviciu. Criza majoră din estul Europei nu a mai dat nicio şansă funcţionării sistemului prin reconcesionare, Ne concentrăm foarte mult pe iarna viitoare. Ieşim tot pe pierderi, însă mai reduse comparativ cu anii anteriori. Aceasta pentru că am funcţionat pe cărbune, la un preţ rezonabil faţă de preţurile care sunt acum pe piaţă”, spunea anterior primarul Mihai Chirica. Ieri, edilul-şef a oferit noi informaţii despre ceea ce-şi propune municipalitatea ieşeană în ceea ce priveşte serviciul de termoficare, cel mai costisitor serviciciu după cel de transport public. „Termoficarea şi-a făcut treaba şi nu a fost un efort simplu. A fost o muncă titanică să păstrăm un sistem în condiţiile în care toate se prăbuşesc în oraşele mari. Un lucru important este că nu au fost sincope în furnizare, nici în partea de producere a energiei termice. O să vedeţi o iniţiativă referitoare la capacitatea de operare în iarna viitoare”, a spus Chirica.
Trei firme interesate. Una dintre ele este Elsaco Botoşani
Iniţitiva la care face referire primarul se referă la înfiinţarea unei societăţi comerciale care să se ocupe de serviciul de termoficare, Termo Service sau unele direcţii ale municipalităţii urmând a fi degrevate de sarcinile pe care le-au realizat, suplimentar, în iarna 2021-2022. „Am trimis o scrisoare deschisă către toate companiile interesate de preluarea serviciului de termoficare. Sunt peste 20 de companii. Am primit şi răspunsuri, există o intenţie de studiere a dosarului CET Iaşi de către Elsaco Botoşani, apoi ar mai fi o altă companie mare din vestul Europei şi alta din Israel. Vom continuata aceste demersuri, însă cred că până la epuizarea completă a crizei combustibililor, nu văd nicio variantă de externalizare a serviciului public de termoficare. De aceea vrem să înfiinţăm o societate comercială, un SRL, cu director, cu contabil, prin care să decomprimăm activitatea de de la TermoService şi cu care să operăm mai departe iarna următoare”, spune primarul Iaşului.
700 lei per gigacalorie
Provocările sunt uriaşe. Primăria Iaşi va trebuie să facă faţă unor costuri cu combustibilii aproape triple comparativ cu iarna aceasta. Iaşul a cumpărat cărbune cu 165 dolari pe tonă în condiţiile în care, ieri, tona de huilă se vindea cu 347 dolari, fără costuri de operare şi de transport. Apoi, vor trebuie reduse la minimum costurile de operare. CET a produs anul acesta gigacaloria cu 700 de lei atunci când a folosit cărbune şi 1.700 de lei când a utilizat gazul metan. Costuri oricum inferioare altor oraşe, unde producerea unei gigacalorii a costat 2.000 de lei. Din această perspectivă, ieşenii trebuie să se aştepte la majorarea tarifelor la căldură. „După avizul ANRE, vom intra în dezbatere publică cu majorarea tarifului, pe care trebuie să ni-l adumăm şi noi, administratorul sistemnului, şi consumatorul. Dar mai întâi trebuie să vedem cum se va prezenta piaţa combustibililor”, a mai spus primarul Chirica.
Trei clienţi noi: Parhon, UAIC, Socola
În prezent, sunt branșate la sistemul de producere, transport și distribuție cu energie termică din municipiul Iași un număr de 23.121 apartamente, 185 agenți economici, 42 instituții publice, 70 unități de învățământ, 10 spitale, 7 universități. Municipalitatea continuă program de extindere a serviciului de termoficare în Copou, urmând a branşa la sistemul de pncălzire centralizat Spitalul Parhon şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Acelaşi lucru este valabil pentru zona Bucium, unde se doreşte branşarea Spitalului Socola, aici lucrările fiind mult mai avansate. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau