Cale ferată trimisă la fier vechi, în Regionala CF Iași
Dimensiune font:
Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost pus, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, Sucursalele Regionale CF Craiova, Cluj și Iași, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz. În total, ar fi vorba de de 5,938 km de cale ferată și 61 de aparate de cale.
Strict pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Iași există bunuri care aparţin domeniului public al statului și au fost propuse de către sucursală pentru disponibilizare din cauză că nu mai prezintă utilitate în exploatare, motivată de modificarea dispozitivului de linii și dezafectării de pe teren a acesteia, respectiv închiderea circulației trenurilor pe secţia pe care se află amplasate, diminuarea vizibilității și traseului liniei în curbă. Bunurile în cauză fac parte din categoria „Linii ferate de circulaţie și aparate de cale interoperabile și neinteroperabile” şi reprezintă trei treceri la nivel și patru linii de cale ferată, aflate în stațiile Cosna și Dumbrava, respectiv secțiile de circulație Vama-Moldovița și Pojorâta-Fundu Moldovei. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau