Calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a
Dimensiune font:
În luna mai, când se va desfăşura modulul cinci al anului școlar în curs, Inspectoratul Școlar Județean Iași are în vedere monitorizarea testărilor și a concursurilor școlare dedicate elevilor de clasa a IV-a, pentru înscrierea în clsasa a V-a, an școlar 2023-2024.
Astfel, unitățile școlare în care numărul de elevi înscriși este mai mare decât numărul de locuri pentru clasa a V-a vor organiza o testare, în condițiile prevăzute de regulamentul școlar, în luna mai, asimilând concursurile tradiționale, deja recunoscute și apreciate în comunitate.
De asemenea, fiecare unitate de învățământ aflată în această situație va publica în perioada imediat următoare, pe site-ul propriu sau utilizând alte canale specifice de comunicare, informații detaliate privind numărul de locuri, calendarul înscrierilor și al testărilor, disciplinele la care se susține proba și modele de subiecte, astfel încât elevii să aibă un prilej real de afirmare și de performare, reducându-se, pe cât posibil, emoțiile negative, sentimentul insuccesului etc. „Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții legale în planificarea, organizarea și susținerea testărilor, însă a coroborat, într-un calendar unic, informațiile oficiale primite din școli, astfel încât cei interesați să poată avea, din timp, toate datele necesare formulării unei opțiuni care să corespundă aspirațiilor, nevoilor și intereselor copiilor”, a spus Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau