Cancerul pulmonar face ravagii printre ieşenii tineri
Dimensiune font:
* În ultimii ani, tot mai multe persoane tinere au fost diagnosticate cu cancer bronhopulmonar la Iași * „Nu mai este o noutate faptul că acest tip de cancer afectează persoane de nici 30-40 de ani și că unii dintre ei nici măcar nu au fost și nu sunt fumători”, spun specialiştii * medicii de la Institutul Regional de Oncologie spun că acest tip de cancer se menține pe locul 1, făcând cele mai multe victime printre ieşeni, femeile fiind cele mai afectate de această maladie Statistici îngrijorătoare vin de la medicii din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi. Aceștia spun că în ultimii ani au ajuns să depisteze cazuri de cancer pulmonar la vârste foarte fragede, la tineri care nici măcar nu au fumat niciodată. Mai mult, un alt aspect îngrijorător este faptul că și femeile sunt din ce în ce mai afectate de această boală necruțătoare, majoritatea ajungând la medic în stadii avansate de cancer. „Cancerul bronhopulmonar rămâne cea mai importantă neoplazie care, din păcate, se menține la un nivel tot mai crescut în ceea ce privește numărul de cazuri. În ultimii ani ne confruntăm cu multe cazuri la tineri. De asemenea, preponderent, de această maladie, sunt afectați mai mult bărbații însă în ultima vreme se constată o creștere accelerată a numărului de cazuri și la sexul feminin”, a declarat prof. dr. Lucian Miron, șeful secției de Oncologie din cadrul IRO Iași.
Aproape jumătate din cazuri sunt la femei
Potrivit managerului IRO Iași, ec. Mirela Grosu, anual, sute de cazuri noi de cancer pulmonar intră în evidența medicilor. Conform statisticilor, pandemia a afectat, însă, pe mulți care au evitat prezența la spital și au ajuns în stadii avansate de boală. Din cauza pandemiei se constată și o scădere a numărul cazurilor nou diagnosticate în 2020, spre exemplu. „În 2019, au fost 413 cazuri noi de cancer pulmonar, în anul 2020, an pandemic, au fost 312, iar pe parcursul anului 2021 au fost 373 de cazuri noi”, a arătat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iași.
Faptul care mai iese în evidență, așa cum a precizat și prof. dr. Lucian Miron este că, dacă până acum această maladie afecta mai mult bărbații, acum aproape că numărul cazurilor la femei se apropie de cel înregistrat la bărbați. „La sfârșitul anului 2021, în eviența spitalului nostru erau 1.040 de pacienți cu cancer pulmonar, din care 495 sunt femei”, a mai precizat ec. Mirela Grosu.
Principalii factori care duc la apariţia acestei afecţiuni sunt fumatul, factorii genetici, alimentaţia nesănătoasă şi stresul, spun specialiștii. Sunt însă și cazuri în care tineri nefumători au fost diagnosticați cu boala. „Nu mai este o noutate faptul că acest tip de cancer afectează persoane de nici 30-40 de ani și că unii dintre ei nici măcar nu au fost și nu sunt fumători”, a mai spus prof. dr. Lucian Miron.
La nivel național, cinci români mor în fiecare oră din cauza cancerului, iar dintre aceștia unul este ucis de cancerul pulmonar. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau