Când a uitat Eva să zâmbească? Mic manual de (re)câștigare a feminității

 

După ce au strigat ani în şir că vor să fie egale cu bărbaţii, acum multe doamne şi-au amintit că au uitat să fie ceea ce natura le-a lăsat – femei. Şi cum orice curent devine o modă dacă este promovat cum trebuie, a apărut unul nou ce ţine de redescoperirea femeii, de modelul feminin. Frumos spus, chiar interesant, însă de ce ar trebui redescoperit? Ce s-a întâmplat de s-a pierdut feminitatea şi în ce moment? Să fie oare de la lupta eternă pentru egalitatea de drepturi, egalitatea de şanse sau răzbunarea vreunei amazoane care şi-a uitat rostul într-atât încât s-a transformat într-un mascul?

Acţiunile de promovare a femeii şi feminităţii sunt foarte bune, mai ales în contextul în care statisticile arată că româncele sunt printre cele mai discriminate femei din Europa. Au printre cele mai mici salarii, pentru care muncesc aproape dublu faţă de domni, ocupă cele mai puţine posturi de conducere sau în administraţie, au acces foarte greu în structuri manageriale, în ciuda pregătirii lor foarte bune. Sunt suficiente motive pentru orice să se revolte, să se transforme într-o Roza Luxemburg (femeia de la care s-a instituit sărbătoarea de 8 Martie – n.r.) şi să pornească din nou un război al sufragetelor. De data aceasta bătăliile ar trebui purtate în uniforme rozalii, care să arate că este un război special, în care priceperea se combină cu forţa de a trece peste obstacole. Miza este recâştigarea poziţiilor sociale, acolo unde au fost pierdute, dar şi a imaginii de sine, a acelei feminităţi după care multe doamne oftează. Probabil că în iureşul vieţii, ocupate cu câte două-trei joburi deodată, cu copii şi cu alte lucruri au uitat cel mai important lucru – să aibă grijă de ele, motiv pentru care s-au transformat în nişte roboţi. Casă, muncă (acolo unde este), griji, bani, piaţă, toate sunt consumatoare imense de energie şi te trezeşti , la sfârşitul zilei, că nu ai avut timp nici măcar pentru un zâmbet. Tristeţile devin obişnuinţă, în timp se instalează şi dezamăgirile, apoi nevoia de recunoaştere a feminităţii.

Şi Evele greşesc fiindcă îşi asumă prea multe roluri, îşi iau prea multe sarcini ori suportă prea multe situaţii descurajante. În loc să-şi analizeze clar fiecare situaţie de viaţă şi să-şi pună la punct replicile şi pe cei care le sufocă, ele înghit nădufuri destul de des în ideea de a fi bine. Cui să-i fie bine fiindcă lor nu le este în niciun caz. Poate celor din jur, cărora oricum nu le pasă că, în timp, estrogenul se confundă cu testosteronul şi că femeile blânde se transformă în nişte vrednici oşteni ce luptă pentru tot felul de cauze, din care puţine sunt ale lor. Egalitatea de şanse nu înseamnă să te lupţi cu orice persoană căreia i se pare că s-a născut cu stea în frunte, ci să-ţi foloseşti toate darurile pe care le ai pentru a-ţi valorifica potenţialul la maxima capacitate.

Feminitatea nu trebuie confundată cu seducţia şi trebuie înţeleasă exact ceea ce este – totalitatea trăsăturilor care constituie specificul caracterului doamnelor, adică abilitatea de a atinge sufletele, de a-i asculta şi înţelege pe cei din jur, de a-i iubi aşa cum sunt conştiente fiind că nimeni nu-i perfect şi de a-şi face mereu datoria blând şi ferm deopotrivă, fără a aştepta răsplată. Cine are ochi vede oricum!

Maura Anghel