Capcane pe șosele, din cauza caniculei
Dimensiune font:
Temperaturile extreme crează adevărate capcane pe șosele. Pe drumul județean care traversează localitatea Bogonos, din județul Iași, căldură a creat adevărate trambuline, după ce dalele de beton din care este făcut drumul s-au dilatat, au pocnit și s-au ridicat de la sol.
Două astfel de situații s-au înregistrat deja în localitate, iar autoritățile se așteaptă să mai apară și altele. La sol temperatura poate ajunge și la 70 de grade Celsius. Rosturile de dilatație nu mai sunt conforme și nu fac față presiunii exercitate de dalele care cântăresc câteva tone. „Acolo este un fenomen termic de dilatare a dalelor de beton, zonele sensibile ale lor sunt rosturile de dilatație, mai e și un drum cu o anumită vechime. Dalele sunt împinse în sus și se crează acele dilatări și ridicarea dalelor. Au fost semnalizate după ce am fost anunțați, sunt două puncte și monitorizăm în continuare drumul, căci credem că vor mai apărea și altele. Echipele noastre de intervenție mâine dimineață vor fi acolo. Le vom sparge, iar după ce trece canicula vom turna beton, nu putem turna cât suntem pe caniculă”, explică Ovidiu Ciucan, director la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Iași.
Oamenii sunt speriați ca ar putea avea loc tragedii
Șoseaua este intens circulată, fiindcă face legătura ca o scurtătură între drumul european și vama Sculeni, și oricând s-ar putea întâmpla o tragedie dacă se ridică de la sol și alte dale. „Plecam la serviciu și am văzut cum s-a ridicat în sus, brusc, cred că de la căldură. S-a auzit o bubuitură mare, ferească Dumnezeu să fi fost o mașină atunci, acolo, că o răsturna. Un vecin a spus că s-a auzit din casă și s-a zguduit patul ca la cutremur. Soția mea a sunat la 112 și a venit poliția care a anunțat autoritățile. Mai e și mai sus, în sat. E foarte periculos căci se circulă mult, multe camioane. Ar trebui asfaltat, dar e ca la noi, drumul ăsta e așa de când eram eu copil, pe timpul comuniștilor”, povestește un localnic.
Pe caniculă se nu se poate interveni
Situația este monitorizată, dar cât timp temperaturile rămân atât de ridicate nu se pot face reparații. „Este un fenomen care apare peste tot la structurile rutiere din beton, el are și o anumită vechime, iar rosturile de dilatare nu mai funcționează din cauza vechimii. E drept că mai sunt puține drumuri de beton… Întreg tronsonul este cuprins în cadrul centurii ușoare a municipiului Iași, are documentația tehnică și s-a depus de la Consiliul Județean spre finanțare proiectul, soluția e ca tot ce e pe beton va fi îndreptată și se va face o structură semi-rigidă. Noi reparam și întreținem până atunci. Nu va rămâne așa.
Drumul are în jur de 35-40 de ani. Și anul trecut am avut acest fenomen, inclusiv pe alt drum județean. Se știu aceste fenomene. S-au făcut vizite și ieri pe traseu, apar în a doua parte a zilei. Dacă în aer sunt 40 de grade, la sol acolo a depășit 70 de grade”, spun drumarii.
În ultimele zile, la Iași termometrele au indicat constant la orele prânzului temperaturi de peste 40 de grade. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau