Capra cu o sută de iezi
Dimensiune font:
Titlul ar putea foarte bine să sune şi „Cum mor poveştile românești?” sau „De ce mor poveştile românești?”, iar sugestia mi-a venit de la nişte copii de grădiniţă care au sporit numărul iezilor din povestea lui Creangă. „Opt”, „doi”, „şapte”, au răspuns prichindeii la întrebarea cu răspuns inclus – “Câţi iezi are Capra cu trei iezi?”. Aşa-i că trist?
Cum adică să nu ştii povestea, m-am gândit eu, apoi mi-am dat seama că multor copii nu le plac poveştile româneşti fiindcă nu au corespondent în realitate. Bine, nici Superman nu există, nici Batman, dar sunt filme, păpuşi sau jocuri inspirate de aceşti super-eroi. Nici Mulan nu există, dar are un marketing bun în spate. Nu este nici Motanul Încălţat, dar cine oare ar putea uita celebra poveste atât de frumos vândută în cărţi super colorate? Ce să mai spun de Cenuşăreasa sau Alba ca Zăpada ori Hansel şi Gretel?
Ei bine, poate vă întrebaţi de ce aceste poveşti, vechi de sute de ani, rezistă, iar ale noastre, ceva mai tinerele, sunt aproape de a fi uitate? Răspunsul este legat de publicitate, de dorinţa celor care le au pe mână de a le face nemuritoare nu neapărat fiindcă ar aduce un mesaj frumos, educativ copiilor, ci pentru că sunt însoţite de profituri considerabile. Marketing asociat se numeşte şi poate e vremea să-l învăţăm şi noi. Copiii nu-l cunosc pe Harap Alb şi nici pe Sfarmă Piatră fiindcă, în afară de cărţile de poveşti, nu-i văd nicăieri. Nu există păpuşi cu chipul lor, nici jocuri pe calculator, nici tricouri, rucsacuri sau abţibilduri. Nici Pipăruş Petru nu este văzut decât în cărţile lui Petre Ispirescu (oare cine îl mai citeşte?) fiindcă nu s-a gândit nimeni să facă vreun joc cu acest nume ori să inscripţioneze vreun tobogan cu imaginea lui. Fata Babei şi Fata Moşului vor sta pe veci între coperţi fiindcă niciun designer nu s-a gândit să le imprime pe rochiţele fetiţelor. Iar Punguţa cu Doi bani va rămâne la fel de misterioasă fiindcă, nu-i aşa, cine mai poartă astăzi punguţe? Banii se ţin pe card ori în portofel, iar punguţele mai sunt doar accesorii de mireasă. Boierii din vechile legende nu-şi vor părăsi niciodată conacurile fiindcă nu-i scoate nimeni şi apoi cui i-ar plăcea să fie însoţit de nişte burtoşi cu potcapuri?
Eroii căutaţi sunt cei care salvează lumea, care sunt musculoşi, merg la sală, fac plajă, se aruncă din avioane, poartă arme la gleznă ori la încheietura mânii. Nu au nici paloş, nici topoare, nici bâte. Personajele feminine luate drept model au coafuri complicate, sunt suave, poartă pantofi cu toc şi poşete scumpe, fac balet şi vorbesc din vârful buzelor. Nu au nici catrinţă, nici traistă şi nici maramă -- nu că ar fi urâte, ba dimpotrivă, ci pentru că nu s-a gândit nimeni să valorifice filonul tradiţional.
Rezumând, nu spune nimeni că poveştile importante nu sunt bune, ci doar că legendele noastre vor muri dacă nu vor fi scoase la suprafaţă prin mijloace moderne. Imaginaţi-vă cât de distractivă ar fi o paradă a personajelor lui Creangă sau un festival culinar cu bucate din vremea lui Sadoveanu. Cât de frumoasă ar fi o expoziţie de fotografie cu peisaje inspirate din operele lui Calistrat Hogaş ori cât de bine s-ar simţi cei mici dacă în tabere şi s-ar oferi posibilitatea să doarmă în carul cu fân (evident, alături de cei mari) , dacă ar putea privi buburuzele sau gândăceii prin ochii Otiliei Cazimir sau Elenei Farago? Eii, parcă altfel ar fi lucrurile, iar Hello Kitty nu ar fi personajul preferat al copilelor, ci poate Zdreanţă Cel cu Ochii de Faianţă.
Ce ar fi de făcut? În primul rând să ne pese, apoi să începem să exploatăm acest filon dat de identitatea naţională fără de care vom fi mereu doar nişte dubluri într-o poveste a vieţii scrisă de alţii.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau