Carmen Dorobăț va fi schimbată din funcţie
Dimensiune font:
„Rolul meu să protejez integritatea instituției pe care o conduc, din respect pentru angajații, partenerii și colaboratorii acesteia și, desigur, din respect pentru cetățeni”, a spus președintele Consiliului Județean Iași
Carmen Dorobăţ şi soţul ei au fost condamnaţi, vineri, la închisoare cu suspendare în dosarul în care sunt acuzaţi că au primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi, pentru a-i promova la examene. Spitalul pe care Carmen Dorobăț îl conduce se află în subordinea Consiliului Județean Iași al cărui președinte a anunțat sâmbătă că doctorița nu mai poate rămâne în funcție după condamnare. „În ceea ce privește condamnarea doamnei doctor Carmen Dorobăț, rolul meu nu este să mă pronunț asupra unei decizii a justiției. Respect decizia magistraților. Este însă rolul meu să protejez integritatea instituției pe care o conduc, din respect pentru angajații, partenerii și colaboratorii acesteia și, desigur, din respect pentru cetățeni. E firesc să mă asigur că în Consiliul Județean și în instituțiile subordonate avem repere de corectitudine și că lucrăm cu bună credință pentru comunitate. Preocuparea și prioritatea mea rămân în continuare buna funcționare a spitalului mobil și gestionarea optimă a situației de criză în care ne aflăm din cauza acestei pandemii, cu un management profesionist și integru deopotrivă. Va trebui, în continuare, să găsim cea mai bună soluție pentru Spitalul de Boli Infecțioase Iași și spitalul mobil Lețcani”, a conchis Costel Alexe. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau