Caz de malarie la Iași. Un bărbat care călătorește frecvent în Africa s-a întors bolnav
Dimensiune font:
Un bărbat de 59 de ani, care s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din municipiu, a fost confirmat cu malarie. Ieșeanul, care călătorește frecvent în Africa, s-a întors acasă infectat cu această boală.
Bărbatul de 59 de ani merge în țările tropicale în interes de serviciu și fusese imunizat cu vaccinurile obligatorii pentru țara de destinație. Ieșeanul s-a întors pe data de 13 iunie 2021, iar simptomele au apărut la două săptămâni de la întoarcerea în țară. Transportul s-a făcut pe ruta Iași – București – Istanbul – Douala și retur.
Omul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, marți, 20 iulie 2021, în jurul orei 23:30, după ce a stat mai multe zile acasă. În momentul internării, nu prezenta prea multe din simptomele specifice bolii. DSP a confirmat existenţa cazului de malarie. „Avea febră, frisoane, dureri musculare, astenie, şi oboseală accentuată de aproximativ două săptămâni, după întoarcerea din Africa. Ţinând cont de călătoriile sale, pacientul a fost suspectat de malarie. Boala a fost confirmată şi prin examenele de laborator. În momentul de faţă pacientul este stabil hemodinamic, din punct de vedere respirator. El este monitorizat în permanenţă şi s-a iniţiat tratamentul specific malariei", a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau