Tragedia a avut loc la barajul de acumulare din localitatea Pârcovaci din județul Iași.
Coordonator SMURD-Iași, Diana Cimpoeșu a declarat la Digi 24 că în urma unui apel la 112 la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție.
Inițial, au fost găsite și scoase din apă cele două fetițe mai mici, în vârstă de 6 și 7 ani, dar cadrele medicale nu le-au mai putut salva.
Ulterior, în urma căutărilor a fost descoperită înecată și fata de 10 ani, a precizat sursa citată.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Anca Vâjâiac, a precizat că fetițele erau nesupravegheate, iar în acest caz a fost deschis dosar penal in rem.
Adauga comentariul tau