Cei șapte suspecți de trafic au fost arestați. Vor sta 30 de zile după gratii
Dimensiune font:
Cei șapte suspecți de trafic au fost arestați. Vor sta 30 de zile după gratii
Cei 7 suspecţi de trafic de droguri de risc şi mare risc, reţinuţi marţi în urma percheziţiilor efectuate în judeţele din zona de nord a Moldovei, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.
„Magistraţii Tribunalului Neamţ au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, faţă de cele 7 persoane reţinute”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Suspecţii au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în urma a 16 percheziţii, efectuate luni în judeţele Neamţ, Suceava, Bacău şi Iaşi.
Anchetatorii au descoperit la percheziţii bani, cannabis şi cocaină, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Neamţ remis, marţi, AGERPRES.
„În urma a 16 percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării, 30 de grame de cannabis, 2 grame de cocaină, 3 grame de rezină de cannabis, 4 plante de cannabis, 200 de grame de substanţe psihoactive şi alte 4 comprimate de medicamente. Totodată, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 2.500 lei, 500 euro, un cântar electronic, 3 dispozitive electrocasnice utilizate pentru prepararea substanţelor psihoactive, un dispozitiv de supraveghere GPS confecţionat artizanal, 3 laptop-uri, o tabletă, 200 de grame de metal galben, posibil aur, 2 dispozitive de mărunţit tip grinder şi 2 recipiente confecţionate special pentru disimularea drogurilor”, se precizează în comunicatul IPJ Neamţ.
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018 şi pâna în prezent, membrii grupului infracţional ar fi procurat şi comercializat droguri de risc şi de mare risc şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive în judeţul Neamţ, către diverşi consumatori.
În urma percheziţiilor, 30 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Neamţ, în vederea audierii.
„În baza probatoriului administrat, faţă de 7 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu, punerea la dispoziţie a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv”, se arată în comunicatul de presă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau