Cel mai mare fabricant de alcool din Penitenciarul Iaşi, din nou în flagrant
Dimensiune font:
Petru Orăşanu (38 de ani) este unul din deţinuţii celebri ai Penitenciarului Iaşi. Condamnat la o pedeapsă rezultantă de şapte ani pentru mai multe tâlhării, el se află încarcerat aici încă din 2017. În acest interval, el a devenit celebru prin numeroasele contestaţii şi cereri de liberare condiţionată, dar, mai ales pentru vinul şi rachiul pe care-l fabrică artizanal şi-l vinde mai apoi colegilor.
Anul trecut, de Crăciun, Petru pregătise pentru valorificare şase peturi de doi litri pline cu vin. Le ţinea sub pat şi era convins că, în câteva ore, se va umple de bani. N-a fost aşa. Pe la 10.00 dimineaţa a avut loc o percheziţie, gardienii i-au confiscat marfa, iar el a petrecut cinci zile la izolare.
Furios că a trebuit să petreacă de unul singur Crăciunul şi bănuind că un coleg de celulă, P.G., l-ar fi denunţat, Petru a hotărât să se răzbune. L-a convins pe alt coleg, S.H. să depună mărturie cum că vinul i-ar fi aparţinut lui P.G., apoi a contestat în instanţă hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi. În motivarea demersului său, el a menţionat că în cameră erau opt paturi, dar numai şase deţinuţi, iar băutura a fost găsită sub unul din paturile neocupate, că nu ştie ale cui erau şi că S.H. ştie mai multe. Fiind audiat în calitate de martor, acesta din urmă a declarat că vinul a fost găsit sub patul lui P.G., nu sub cel al lui Petru.
Povestea ticluită de Petru şi prietenul său n-a ţinut în faţa judecătorilor. Pentru că gardienii au prezentat în instanţă înregistrarea video a percheziţiei, în imagini fiind suprins şi momentul când Petru recunoaşte că băutura e a lui. În plus, la dosar sunt consemnate şi antecedentele lui Petru, care mai fusese sancţionat de zece ori pentru fapte similare. „În ce priveşte declaraţiile martorilor propuşi de contestator şi audiaţi la termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2021 şi 18 mai 2021, instanţa apreciază că acestea au fost date pro causa, fiind subiective, în favoarea petentului şi nu au aptitudinea de a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia”, au conchis magistraţii. Astfel, prin sentinţa de alaltăieri, instanţa a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Petru. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau