Centru de zi destinat copiilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, inaugurat la Iaşi
Dimensiune font:
* noul aşezământ va oferi servicii integrate și adaptate nevoilor individuale ale fiecărui copil * „Pentru copiii refugiați care se află în Iași, centrul de zi va contribui la o mai bună incluziune în comunitatea-gazdă”, a afirmat Florin Ion, directorul DGASPC Iași
În prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentantei UNICEF în România, miercuri, la Iaşi a fost inaugurat Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă „Roua”, unitate care face parte din Centrul de Servicii Sociale „Bucium” şi care urmează să primească anual, ca beneficiari, un număr de aproximativ o sută de copii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate şi pe familiile acestora, care vor avea astfel parte de servicii integrate de asistenţă şi consiliere. „Avem astăzi ocazia să ne reafirmăm responsabilitatea față de copiii vulnerabili din Iași, care au nevoie de solidaritate și compasiune, de servicii integrate, de calitate și complete, pentru a se putea dezvolta la adevăratul lor potențial și a recupera acolo unde este nevoie. Le mulțumesc partenerilor din cadrul UNICEF, alături de care am lucrat îndeaproape încă din primele zile ale crizei refugiaților și împreună cu care continuăm colaborarea în beneficiul copiilor care au nevoie de sprijin”, a declarat, în alocuţiunea rostită cu prilejul inaugurării centrului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Marius Dangă. „Le mulțumim partenerilor noștri – Consiliul Județean Iași și DGASPC Iași – pentru eforturile prin care reușim să schimbăm în bine viețile copiilor vulnerabili. Copiii au nevoie de protecție și educație, de refugiu și de sprijin, iar prin colaborarea pe care am început-o în urmă cu doi ani, facem pași importanți în beneficiul lor. Mulțumirile UNICEF se îndreaptă de asemenea și către Guvernului Elveției, care a susținut acest proiect, prin intermediul Fondului de Răspuns Rapid”, a afirmat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.
La rândul său, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, Florin Ion, a precizat că noul aşezământ va oferi servicii integrate și adaptate nevoilor individuale ale fiecărui copil. „Centrul ROUA va oferi servicii de calitate, care vor reprezenta o importantă susținere pentru comunitatea din cartierul Bucium. Pentru copiii refugiați care se află în Iași, centrul de zi va contribui la o mai bună incluziune în comunitatea-gazdă”, a afirmat Florin Ion. Renovarea și dotarea spațiului cu mobilier și alte echipamente necesare reprezintă o investiție de peste 200.000 de dolari. Copiii vulnerabili și familiile acestora pot beneficia de sprijin în funcție de nevoile identificate în rândul grupului-țintă, după ce structura de personal va fi aprobată. Centrul de zi va furniza servicii de consiliere socială, psihologică sau educativă, precum și servicii de asistență medicală și de recuperare pentru copii cu dizabilități ușoare și medii. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau