China a testat 10 milioane de locuitori din Wuhan în 20 de zile. Câți au fost descoperiți pozitiv cu Covid-19
Dimensiune font:
Autoritățile chineze au testat peste 9,8 milioane din cei 11 milioane de locuitori ai metropolei Wuhan, între 14 mai şi 1 iunie, într-o campanie masivă derulată în capitala provinciei Hubei. Doar 300 de pozitivi asimptomatici au fost descoperiți în focarul iniţial al pandemiei de COVID-19, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.
Pe fondul îngrijorării cu privire la un potenţial val doi al infecţiilor, municipalitatea din Wuhan a lansat o acţiune de testare după detectarea unor noi infecţii după ridicarea măsurilor de izolare din acest oraş, la începutul lui aprilie.
Locuitorii din Wuhan au stat la cozi în ultimele săptămâni pentru a fi testaţi în mari corturi medicale instalate în parcări, în parcuri şi în cartiere. În fiecare zi din această perioadă au fost testaţi aproximativ 500.000 de oameni pe zi.
Din cei 9,8 milioane de oameni testaţi, doar 300 au fost depistaţi pozitiv şi toţi sunt perfect sănătoşi, fiind incluşi în categoria asimptomaticilor, conform autorităţilor chineze care au mai precizat că aceştia nu vor îngroşa rândurile bolnavilor de COVID-19 din statistici.
Potrivit agenției de presă Caixin, pentru a testa rapid și la scară largă, autoritățile din Wuhan au amestecat probele preluate de la mai mulți indivizi și le-au testat într-un singur tub - e metodă denumită "testarea în grup". Dacă un tub cu mai multe mostre era pozitiv, erau testate în parte toate mostrele amestecate.
"Cifrele demonstrează că Wuhan este acum un oraş sigur", a susţinut Feng Zijian, director adjunct al Centrului naţional chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor.
Această campanie de testare a fost prezentată iniţial ca o "bătălie decisivă" de 10 zile împotriva COVID-19. Costurile s-au ridicat la 900 de milioane de yuani (113 milioane de euro), conform primarului adjunct Hu Yabo.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau