Cimitirul Eternitatea din Iaşi, înscris pe lista monumentelor istorice
Dimensiune font:
Cimitirul Eternitatea din Iaşi, unde sunt înhumate personalităţi precum Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu sau Mihail Kogălniceanu, a fost înscris pe lista monumentelor istorice, autorităţile explicând că acest cimitir reprezintă un muzeu în aer liber care trebuia deja pus în valoare.
Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu, susţine, într-un comunicat de presă, că includerea Cimitirului Eternitatea din Iaşi pe lista monumentelor istorice din România trebuia să se întâmple de mult timp, pentru a-i asigura nu doar protecţia, ci a-l pune în valoare.
“Cu o istorie de peste 150 de ani şi sute de personalităţi înhumate în perimetrul său, cimitirul Eternitatea reprezintă un veritabil loc de memorie colectivă prin valoarea sa istorică, artistică şi simbolică. Aici se îmbină stiluri şi curente artistice din România celei de-a doua jumătăţi de secol XIX, într-un creuzet care ne permite să ne cunoaştem mai bine înaintaşii. Valorificarea ca monument în ansamblul său este pasul necesar pe care am reuşit să îl facem acum, deşi era necesar de mult timp“, a declarat istoricul ieşean Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii.
El a precizat că există cimitire monumentale în oraşe importante ale Europei, dând ca exemplu Verano din Roma sau Père Lachaise din Paris.
Potrivit lui Brătescu, prin clasarea Eternităţii ca monument istoric, “cimitirul se alătură unor nume de rezonanţă din întreaga lume şi va începe să aducă venituri bugetului oraşului Iaşi, prin vizitatorii pe care îi va atrage“.
„Clasarea cimitirului este un gest necesar de recunoaştere a celor care au fost înaintea noastră, de la artiştii ieşeni la militarii înhumaţi aici. Monumentele funerare din Eternitatea au nevoie de atenţie, de îngrijire, tocmai pentru a ne însoţi în eternitate. Această recuperare necesară urmăreşte tocmai recunoaşterea la nivel naţional a valorii cimitirului şi plasarea sa cât mai sus într-o ierarhie a patrimoniului nu doar ieşean, ci naţional”, mai spune secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu.
Cimitirul Eternitatea a fost înfiinţat în anul 1876, fiind primul cimitir municipal al oraşului Iaşi. Caracterul monumental al cimitirului este dat de mormintele, mausoleele şi criptele impunătoare. Printre personalităţile înhumate în acest cimitir se numără Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu, Mihail Kogălniceanu, Ştefan Procopiu, Vasile Conta şi Sabin Bălaşa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau