Cinci ani de procese pentru o căpiţă de fân
Dimensiune font:
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au pus punct, prin sentinţa definitivă dată vineri, unuia din cele mai stupide conflicte consemnate pe raza judeţului. Lucica P. (70 de ani) din Şcheia şi-a acuzat consăteanul Nelu M. (63 de ani) de furtul unei căpiţe de fân. Fapta s-ar fi petrecut acum cinci ani, când Nelu a venit cu tractorul, remorca şi motocoasa, a strâns fânul de pe tarlaua 11, l-a adunat într-o căpiţă şi a plecat cu el acasă. Au fost destui martor de faţă, Lucica a reclamat imediat furtul, Nelu n-a negat nicio clipă că ar fi luat fânul, dar a susţinut mereu că n-a făcut nimic ilegal. Ar fi avut o zdelcă de la defunctul soţ al Lucicăi precum că are drept de folosinţă a respectivei tarlale. N-a găsit hârtia în timp util, astfel încât, pe 3 martie a.c., Judecătoria Iaşi l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 4.000 lei (echivalentul a 200 zile de amendă) şi a 400 lei drept despăgubiri pentru văduva Lucica, bani reprezentând contravaloarea fânului.
Nelu a făcut imediat apel şi, la şedinţa de lunea trecută, a arătat că „există cauze de încetare a procesului penal şi de achitare, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt. Furtul reprezintă luarea din posesia altuia a unui bun mobil, fără consimţământul persoanei respective. Or, în cauză există un contract de arendare, valabil încheiat, care nu a fost reziliat şi nici revocat”.
N-a găsit zdelca, dar a avut noroc cu mai mulţi martori care au confirmat existenţa unei înţelegeri existente încă din 2007 între Nelu şi soţul Lucicăi, privind exploararea fâneţei de pe tarlaua 11. Drept urmare, magistraţii Curţii de Apel au desfiinţat sentinţa Judecătoriei, înlăturând dispoziţia privind condamnarea la pedeapsa amenzii penale, precum şi a daunelor cerute de bătrână. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau